Octav Șuluțiu: Pe margini de cărți (recenzie)

 

Cauze independente de voința noastră au făcut să nu pot scrie despre ultimul volum, a lui Octav Șuluțiu de cronici literare. O fac astăzi cu nespusă plăcere în această revistă tinerească, ce caută a ne exprima pe noi, cei mai tineri, așa cum ne găsim în fața celor ce ne preced sau ne urmează. Regret, tot odată, că nu am cum delimita, prin judecățile ce urmează a fi expuse de aici, în mod amplu, punctul de vedere respectuos față de o generație glorioasă, care ne precede și blochează astăzi drumul din ce în ce mai larg al literaturii noastre mature. Cred, cu toată convingerea că una din caracteristicile generației mele este aceea de a nu-și fi negat înaintașii, din substanța cărora are încă de extras bogății. Delimitarea precisă a acestui punct, n-ar fi lipsită de interes. Scriu astăzi despre Octav Șuluțiu, care, deși se află printre noi, ne depășește, cu convingerea că putem desprinde din propria-i substanță critică, învățăminte de un considerabil folos, într-un răstimp literar atât de confuz, invadat de felurite curente și lipsit de un monitor critic, cu o autoritate de necontestat, prin care să existe un singur vad, și-o singură apă. Cred că, după toate, judecând în dreaptă cumpănă, avem nevoie de-o singură calitate sufletească — și nu intelectuală, de care trebuința critică este mai nesățioasă —, aceia a exprimării sincere și încrezătoare, complet debarasată de interese și amiciții, a opiniei critice. Indiferent de greșelile ce ar putea fi săvârșite și care sunt inerente, exprimarea părerilor critice, în felul de mai sus, ar reprezenta un progres mare, față de stadiul în care s-a găsit și se mai practică încă și azi, în diferitele noastre reviste, critica literară.

Calitatea sufletească a lui Octav Șuluțiu, calitate care se infiltrează pentru dirijarea judecăților, în toată opera ce i-o cunoaștem, nu numai din cronicile adunate în prezentul volum, îmi pare a fi această cinste, uneori atât de aspră în exprimarea ei. Octav Șuluțiu este dotat cu o cultură vastă, cu simț critic, cu încredere în judecățile ce emite, cu o mare putere de muncă, dar aceste calități nu-l caracterizează numai pe el; ceea ce face, cu forță, să fie desprins din rândul criticilor și cronicarilor noștri literari, este imperativul exprimării cinstite, debarasate de orice legătura sau interes, a opiniei sale critice, filtrată printr-o personalitate intelectuală de primă importanță. De aceia el este atât de personal și pentru aceasta cronicele lui sunt fragmente de literatură, prin care se afirmă o personalitate și se citesc cu o atât de vie plăcere. Departe de argumentarea uscată și rece a criticii didacticiste, argumentările sale sunt suculente și stilul li-se adecvează; de aceia cronicele sale par vii, animate.

Socotesc, așa dar, că dintr-o astfel de atitudine sufletească n-avem decât de învățat, iar recenzia târzie ce-o facem își găsește o justificare temeinică.

„Pe margini de cărți” debutează cu o „Lămurire” clară și precisă, în care autorul motivează adunarea în volum a cronicelor sale, căutând a desprinde cele două mari coordonate care le străbate crucificându-le și conferindu-le o unitate spirituală: „o atitudine generală categoric critică, desprinsă de interese sau patimi, ca și de orice considerente străine adevăratei judecări a literaturii”, precum și „un mod personal de a vedea fenomenul literar”. Trei eseuri preced cronicile care referă despre operele celor mai de seamă scriitori ai noștri: M. Eminescu. Regina Maria, N Iorga, T. Arghezi, L Blaga și Gib. I. Mihăescu, apărute la epoci diferite. În ce ceace privește pe Mihail Eminescu socotesc că Octav Șuluțiu a plasat în fruntea culegerii sale o cronică despre marele nostru poet, ca un omagiu adus acestui semeț pisc al literaturii noastre, gest care găsește doritul ecou adânc și cald în inimile noastre. Ocazia, Octav Șuluțiu o găsește referind despre monumentala ediție definitivă a „Poesii“-lor, întocmită de Constantin Botez. Pentru judecarea operei memorialistice a Reginei Maria, cronicarul revistei „Familia” a pus întreaga sa pasiune dreaptă și, contrar tuturor celor care n-au scris despre ea din cine știe ce motive, O. Șuluțiu o face cu un nezdruncinat curaj, găsind următoarea caracteristică lapidară prin care le fixează valoarea : „Cu o mai mică valoare literară decât a celor (Memorii n. cr.) ale lui E. Lovinescu, dar cu una mult mai mare asupra celor ale Regelui Carol I., memoriile Reginei Maria au acea triplă valoare care întrunește în sine: un gen perfect definit, un bogat interes documentar și desăvârșite elemente literare”.

Față de o exprimare atât de neocolită dar și temeinic sprijinită pe argumentările critice care urmează, afirmația noastră de mai sus se găsește încă deficitară: Octav Șuluțiu este mai mult decât un critic judicios și curajos.

Cinci cronici despre N. Iorga (Trei: „O viață de om” 3 volume și două. „Oameni cari au fost” 2 volume) încearcă a prinde tumultoasa personalitate a marelui nostru om de cultură și lauda urmează asprei critice, după cum prin unele locuri străbate victorioasă, admirația pentru frumusețile întâlnite. Octav Șuluțiu subliniază caracterul intransigent, pasional și părtinitor, amestecul ciudat, dar într-un furnal atât de impunător, al dorinței fără odihnă de a fi folositor țării și neamului acestuia, cu meschinele porniri personale menite să umbrească titanica frământare. La pag. 119 autorul trasează portretul moral pe care-l desprinde din opera trecută pe sub ochi. Două pete întunecă strălucirea acestei existenți patetice: că această viață cinstită și doritoare de bine este împiedecată permanent de caracterul pasional și a doua că, „socotindu-se capabil nu s’a mulțumit să rămână un factor cultural ci a vrut să devină și un factor politic”.

Căutând a pătrunde permanent miezul unei cărți, descoperind nucleul ei generator, tânărul critic ajunge să înfiereze cu asprime tentativa lui Tudor Arghezi de a scrie cu „Ochii Maicii Domnului” un roman, dar nu găsește suficiente laude pentru postul din „Cărticică de seară", pentru giuvaiergiul filigranist al „Tablete”lor. Din capitolele închinate lui Arghezi se desprinde rolul normativ al criticei, care are menirea să dirijeze către izvoarele proprii pe un scriitor abătut din drum, chiar când distanțele pot fi socotite mari, ca in cazul de față. Despre opera variată, teatru, poezie și filozofie, a lui Blaga, găsim 80 de pagini. Cu caracterele bine netezite, concepția filozofului nostru se desprinde clară, intr’atât efortul criticului a fost de informație și lămurire. Pe autorul „Eonului dogmatic” d. Octav Șuluțiu il urmărește de multă vreme. Se vede aceasta din cronica pe care o dedică „Semnificației Meșterului Manole”, încă din anul 1929, când autorul avea probabil 20—21 de ani. Rămâne interesant pentru noi maturitatea de gândire și de sul a acelei epoci, în care-l recunoaștem pe Octav Șululiu de azi, aproape nemodificat. În fine, cu Gib. I. Mihăescu, câruia-i urmărește și consemnează cu multă satisfacție progresele ce le face cu fiecare operă, se încheie cartea aceasta de cronici literare. O parte însemnată de discuție merită cele trei eseuri de la început „Între cronică și critică literară”, „Autentic și estetic” și „Noutate și originalitate”; cum, însă problemele puse și discutate cu o evidentă pregătire și multă temeinică argumentare sunt de un caracter mai general și etern, ne propunem a le face în alt cadru. Îndemnăm totuși pe cetitorul interesat să le acorde cea mai mare atențiune, ele conturându-ne o altă fațetă, a dialecticianului Octav Șuluțiu

„Pe margini de cărți” constituie expresia critică impregnată de o puternică personalitate. O minte dârză și lucidă, o temeinică și vâslă cultură, precum și efortul de a exprima permanent opinia izvorâtă numai din conștiința critică, iată calitățile care au prezitat întocmirea acestui volum. Ele vor face din Octav Șuluțiu monitorul intransigent, intr’un viitor apropiat, care ne este atât de necesar pentru zăgăzuirea tulburatelor ape ale literaturii noastre, prea aspru isbite în maluri sau prea lăsată de isbeliște.