Odă la baia lui Ercule

Odă la baia lui Ercule de Cezar Bolliac

(Mehadia)

Izvor de viață nouă și demn d-orice cîntare,
De unde-ți vine cursul cu astă fierbîntare,
Lichidul gumvital?
Pucioasă, fier ce-mprimă în marmură calaiul,
Prelins din Etna este, sau Ecla-ți ține traiul,
Ce ocne de metal?

Prin unda-ți cea fierbinte, re-ntorci tu oari din viață?
Re-ntorci puteri „din moarte?
A bătrîneții gheață
Vii tu a re-ncălzi? Ești ramură din focul ce totul cîrmuiește?
De unde-ți iei puterea?
Ce soare te-ncălzește? Ce mînă te porni?

Pe frigul lui Aheron, de care tot se teme,
Aduni scîntei din viața ce moartea fără vreme
Și tineri neboliți O las trecînd la iaduri?
Ești poarta-eternității
La care vine omul să lege firul vieții
Cu vieți din cei pieriți?

Nici Baia, nici Abano, ce unda-i șerpuiește
În șoptă-armonioasă și pacinic prăvălește
Timavul liniștit, nu au a ta putere.
Nici chiar acea fîntînă
Ce-n Rinul lin își varsă prea lăudată vînă,
Unde Corol s-a mărit.

Cînd unda ta cea caldă, în colcăiri spumate,
La obîrșie-ți fierbe cristaluri colorate
Și-ntinde curcubeu,
Întocmai ca-ntr-acela ce curmă vijelia,
Bolnavu-n el privește speranța, bucuria
Și chiar pe Dumnezeu.

Puternice părinte! În orișice schimbare
Pe globul ăsta-i face, păstreaz-a ei izvoare
A nu și le slei!
Curgi, curgi fîntînă lină cît va ținea tăria!
L-a viața-ne cea scurtă, mai dă din vecinicia
Ce ceru-ți dărui!

Bătrînului cel gîrbov, ce-n cale șovăiește,
Mai dă-i din nou viață și sîngele-ncălzește,
Și fă-l a mai trăi!
Fecioarei ofilite ce patima o stinge,
Mai dă-i vioiciunea, și fă cîți te-or atinge
Puteri a dobîndi!