Deschide meniul principal

Odăi visate

←Un străin la poarta orașului Odăi visate de Ilarie Voronca
Patrusprezece sonete
(Mai nevăzut obrazul)→


Când trec pe unde furăm iubire prin odăi
Și umbre de-altădată mă-ntâmpină mă-ncearcă
Un lacăt ruginește în aer și e parcă
S-ar auzi un geamăt de dulăi.

Nu mai sunt eu? Sunt altul? Și haina nu mă-mbracă
Îmi cade de pe umeri. Și umerii-s văpăi.
Și pasul regăsește singur, uitase căi
Gânduri zvâcnesc ca peștii în pescăreasca barcă.

Îmi pipăi tot trecutul și-l recunosc - armură
Dar nu mai știu pe clape să cânt și nu mai sunt
Insul de vrajă care să-nvie scumpa gură.

Genunchii - două urne - se-apropie de pământ.
Și umplându-i de argilă ca de o apă pură
Trec tremurând pe-alee prin câte umbre sunt.