Odinioară și acum

 

Aruncându-ne în urmă
Ochii noștrii sufletești
Către anii din vechime
A vieții creștinești,
Mintea noastră se uimește
De sfințenia de-atunci,
Limba fară grai rămâne,
Ne simțim ca niște prunci.
Căci vedem păgânătatea
Dând război necontenit
Adunările creștine
Din Apus și Răsărit.
Și aflăm credința sfântă
Ca un foc atunci arzând
Iar Biserica în culmea
Biruințelor șezând.
Adâncindu-ne mai tare
În trecutul departat
Al Bisericii creștine
Gândul nostru stă mirat:
Uriași vedem în față
Pe străbunii credincioși,
Noi suntem pe lângă dânșii
Toți, pitici neputnicioși.