Oglinzi

 

De oglinzi mă mai tem și-acum.
Este înăuntrul lor ca un fum,
care noaptea se-ntinde-n odaie,
mai ales când e luna-n văpaie.

Se deschide-n oglindă-o poartă
spre nu știu ce lume moartă,
și ca un clopot sună, strălucește
iluzia care mereu pândește.

Nu mi-ar părea nicidecum ciudat
să iasă din oglinzi un cavaler, un pirat,
și să-nceapă-a-și povesti toată viața,
înecându-se-n apele lor dimineața.

Foarte mulți oameni se-neacă-n oglinzi,
femei palide, prunci suferinzi
s-apleacă-așa și se privesc spre seară -
puterea lor îi soarbe și-i omoară.

Însă noi, când intră-n odaie
lună cuprinsă-n veștedă văpaie,
acoperim ciudatele oglinzi.
suntem poeți și suntem suferinzi.