Olandezul zburător

 

comandorului Eugen Tăutu

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu știe cine sunt,
Nici câte vieți întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Și pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu știu nici eu...
Nu știu decât că sunt un matelot,
Și-atâta tot...
Și-același matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat ―
Un lup-de-mare derbedeu,
Bețiv,
Suspect
Și mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Și sufletul întors pe dos ―
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viața mea ― drept scut ―
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc și-acum
Pe toate mările de pe pământ!...

Și-așa cum sunt ―
Nu sunt decât un „Uite-l... nu e!”
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeași veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Și-același veșnic cobitor ecou...
Sunt spaima celor care nu mă vor
Și cel mai bun tovarăș de drum al morților...

Sunt Olandezul zburător!...