Omul (Alexandrina Scurtu)

 

Am prins în mîna-mi lemnul și-am muncit
Din el să fac putere dătătoare
De tot ce poate, trupul să măsoare
Cînd crește, în lumină înflorit.

Apoi, stăpîn pe-a lutului izvoare
I-am spus văzduhului: sunt fericit
Căci am visat că 'n plaiu-ți nesfîrșit
Domni-voi: rege, dincolo de soare.

Și am pornit; cu sufletul întins
Ca și un arc, cercam să-mi fac săgeată
Din ochi, din inimă, din pieptu 'ncins...

...Era o zi frumoasă, mîngîiată
De adîncimi senine, cînd învins
Cu brațele deschise încă : „iată

„Sunt amețit“ zisei... „de Necuprins!“.