Omul - o celulă a organismului numit societate

 

1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral).

2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt „impasibili", „impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni „luptători"'.

3. „Multe dureri-s, puține plăceri", a zis marele nostru poet, repetând o melancolică banalitate. Și încă mai puține sunt plăcerile pe care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în fundul cel mai adânc al ființei sale... Și, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată și mai durabilă, decât... de la distanță, -- aceea care se stabilește între cititor și un scriitor, mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis.

4. Omul [...] din pricina tendinței de adaptare, caută veșnic să ajungă la o împăcare cu sine și cu împrejurările. Sensibilitatea exprimă natura intimă a omului și ea nu numai că influențează cugetarea, nu numai îi dă direcție, ci chiar o produce, pentru că sentimentul cere justificare. Dacă sunt trist, trebuie să mă conving că am dreptate să fiu trist: aceasta e adaptarea ființei care suferă. Melancolia mea e justificată de cutare și de cutare pricini, deci e adevărata și justa atitudine sentimentală fața cu lumea.

5. ...după cum în lumea naturală ființa zoologică se mlădiază cu atât mai puțin mediului cu cât e mai tare, tot așa, în lumea socială, omul, cu cât e mai puternic, cu atât se mlădiază mai puțin, cu atât are posibilitatea de a face, el, schimb[...]n acest mediu.

6. ...fiecare om vede lumea conform cu sentimentele sale.

7. Omul e nemulțumit întotdeauna de prezent, de aceea e un animal progresiv.

8. Netoleranța este o stare de suflet alcătuită din tot ce este mai josnic în om. Ea presupune brutalitate de sentiment și inferioritate de gândire. Netoleranța este ură și lipsă de simpatie intelectuală. Netoleranța este strâns legată de pornirea bestială de agresiune. Netoleranța este atitudinea gorilei feroce care a parvenit să vorbească.

Toleranța este produsul cel mai înalt al culturii sufletești. Ea e semnul adevăratei civilizații. Orice aspect mai înalt al vieții morale are la bază toleranța. Progresul omenirii este progresul toleranței. Libertatea de gândire, accesul celor mici în viața de stat, îndreptățirea femeilor, principiul naționalităților, totul se întemeiază în fond pe progresul toleranței, pe tot mai multă toleranță.

Omul tolerant ține fruntea sus, are privirea senină. E echilibrat. Netolerantul are înfățișarea animalului rău, care vrea să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit.

9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte.

10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alții îi interesează în primul rând lucrurile, ceea ce este individual. Dintre aceștia din urmă se recrutează mai ales artiștii; dintre ceilalți, mai ales cugetătorii.

11. ...un suflet niciodată nu e curat individual, căci orice om este o celulă a organismului numit societate.

12. Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu merg pe făgașuri cunoscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme, de morală și de „sociologie. Viața copilului e spontaneitate, neprevăzut.

Adultul continuă. Copilul începe mereu; acțiunea lui e mereu creație nouă, din nou. Așadar, în viața copilului nu poate fi vorba de evenimente, ci numai de întâmplări, nu poate fi vorba de intrigă, de conflicte, de peripeții, de înnodare și deznodământ. Acțiunea e fără cauzalitate evidentă și obișnuită, fără finalilate cu scadență îndepărtată.

13. În adevăr, când disprețuiești profund pe oameni, nu te simți obligat să fii sincer cu ei, să le faci, de pildă, onoarea de a-ți susține părerile față de dânșii -- când știi, mai ales, că sinceritatea ți-ar aduce dezagremente.

14. Subiectivismul începe numai atunci când apare atitudinea afectivă față cu propriu-ți suflet.

15. Omul întâi privește în afară și mult mai târziu se întoarce asupra lui însuși. [...] Deci analiza e posterioară observației.

16. Un lucru nu-l poate face nimene: să fie mai inteligent decât este, să creeze o inteligență superioară inteligenței sale.

17. Domnișoara care se plimbă printr-o grădină, e firesc să se extazieze înaintea trandafirului mareșal și să nu bage-n seamă vâzdoaga și chiar bujorul. Botanistul care face ca dânsa ar fi un dobitoc.

18. ... orice om, din cauza unui instinct atavic, are tandreți pentru puii de om (și, prin derivație, de animal, de plante și chiar pentru miniaturile de obiecte).

19. E senin ca un zeu când are totul, ori a renunțat la toate. 20. Am auzit oameni plângându-se de toate defectele, dar n-am auzit pe nimeni plângându-se că e prost.