Oprișanul

Oprișanul

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

I

Colo-n țara muntenească,

Țară dulce, românească,

Ca și cea moldovenească,

În oraș, la București

Sunt curți nalte și domnești,

Iar în curți o sală mare

Unde șede la prânzare

Mihnea-vodă cel cruntat

De boieri înconjurat.

„Boieri mari, boieri de rând!

(Zice domnul închinând)

Toți mâncați, cu toții beți

Și cu bine petreceți;

Numai unul poftă n-are

De băut și de mâncare,

Cantar Slutul, armaș mare!

Ori bucatele nu-i plac,

Ori de noi nu-i este drag!"

Boierimea-ncet râdea,

Iar Cantarul răspundea:

„Alei! doamne Mihnule,

Mihnule netihnule!^[1]

Alei! tu, stăpânul meu,

Lumina-te-ar Dumnezeu!

Bucatele tale-mi plac

Și de oaspeți îmi e drag,

Dar unde s-au pomenit,

S-au văzut și auzit

Două săbii într-o teacă,

Doi domni în țară săracă?

Măria-ta-n București,

Oprișanu-n Stoienești!

Ce-am văzut la Oprișanul

N-am văzut nici la sultanul,

Că el are-n câmp, la soare,

Mii și sute de mioare...

Ies în vară fătătoare;

Berbeci are sute-ntregi,

Cu cozile pe telegi,

Și ciobani tot înarmați,

Cu postavuri îmbrăcați,

De nu crezi că sunt ciobani,

Ci chiar neaoși căpitani.

Nu mi-e ciudă de asta

Cât mi-e ciudă de alta:

Oprișanul încă-și are

Herghelii în număr mare,

Două, trei, cinci mii de iepe

Tot alese și sirepe,

Pintenoage la picioare

Cu cergi albe pe spinare

Și cu doi mânzi fiecare.

Nu mi-e ciudă de asta

Cât mi-e ciudă de alta:

Oprișanul are-n sat

Ogari, copoi de vânat,

Cu zgărzi late, țintuite,

Pe la margini poleite,

Și mai are grajduri mari,

Cu cincizeci de armăsari,

Jumătate arăpești

Și ceilalți moldovenești!

Nu mi-e ciudă de asta

Cât mi-e ciudă de alta:

Scutarul lui Oprișan

N-are față de țăran,

Pe deasupra-i cu suman,

Dar pe trup are catan

Și cârligu-i de scutar

Nu-i de-alun, nici de stejar,

Ci de aur tot săpat

Cu pietre scumpe lucrat,

Și-n vârful cârligului

Sub mâna scutarului

Este-o piatră nestemată,

Ce plătește lumea toată!"

„De-i așa cum zici, Cantare,

Lasă prânzul, sai călare

Și-ntr-o fugă să te duci

Pe-Oprișanul să-l aduci

Cu toate podoabele,

Cu toate averile

Să-și dea socotelile!"

Astfel domnul poruncea!

Cantar vesel se ducea

La cel sat, în Stoienești,

Unde sunt averi domnești.

El acolo cum venea

Cu scutarul se-ntâlnea

Și porunca-i arăta

Și din gură cuvânta:

„Mihnea-vodă-n București

Face praznice domnești;

Toți boierii credincioși

Și de pace bucuroși

Lângă domn s-au adunat

Și pahare-au închinat,

Numai unul n-a venit,

Oprișanul cel vestit!

De-i vrăjmaș și om de ceartă,

Mihnea-vodă-acum îl iartă

Și-l poftește ca să vie

Ca un frate la domnie!"

II

Oprișanul credincios

Și de suflet omenos

Se pornea din Stoienești

Ș-ajungea la București

Noaptea pe la cântători

Pân-a nu răsări zori.

Mihnea-vodă adormit

Dormea pe-un pat aurit

În cămară-ntunecată

Tot cu șaluri îmbrăcată.

Dar deodată se trezea

Și la slugi așa grăia:

„Slugi, aprozi, copii de casă!

Voi dormiți și nu vă pasă

Soarele c-a răsărit

Și pe mine m-a trezit,

Dar voi oare nu gândiți

Când în somn vă leneviți

Că am țară de domnit

Judecăți de săvârșit

Și boieri de boierit?"

Toți aprozii se trezeau

Și lui vodă răspundeau:

„Rămâi, doamne, liniștit!

Soarele n-a răsărit,

Dar în locu-i a sosit

Oprișan din Stoienești

Cu averi împărătești.

El în curte a intrat,

De zăbrea a aninat

Un cârlig de împărat,

Cu pietre scumpe lucrat,

Ce lucește ca un soare

Într-o zi de sărbătoare.

Mihnea-vodă se scula,

Fața albă își spăla,

Barba neagră-și pieptăna,

La icoane se-nchina,

Apoi el se înarma

Și pe Oprișan chema:

„Oprișan din Stoienești!

Cu dreptul să ne grăiești

Ce-ai făcut de-ai adunat

Averi mari de împărat,

Încât nu numai averi,

Dar ai și scutari boieri?"

„Dumnezeu mi-a ajutat

Și eu mi le-am adunat

Din darul sfinției-sale,

Din mila măriei-tale!"

„Nu-l crede, măria-ta!

(Cantarul atunci striga).

El mie s-a lăudat

Ca avere-a adunat

Numai din puterea lui,

Nu din mila domnului.

Dar n-am ciudă de asta

Cât am ciudă de alta:

Oprișanul mi-a spus mie

Că așteaptă ca să-i vie

Firman de la-mpărăție

Să te scoată din domnie!"

Mihnea-vodă se-ncrunta

Și din gură cuvânta:

„Pân-a veni firmanul

Piară-ntâi Oprișanul!

Jos la poartă să-l duceți

Și capul să i-l tăieți!"

De vrăjmaș ce mult era,

Armașul se bucura.

Ca o fiară se-arunca,

Pe-Oprișanu-l apuca

Și pe scări îl îmbrâncea

Și la moarte mi-l ducea!

Când la poartă, frate, iată

Un rădvan că se arată,

Tras de șase telegari,

Negri, ageri armăsari

Cu cozi lungi și coame mari.

Iar înuntru o bătrână

Cu-o icoană sfântă-n mână

Și cu haine mohorâte

Și cu pletele albite.

Pe-Oprișan cât ea-l vedea,

Sus, la domnul se ducea,

Și-n genunchi trupu-și frângea

Și grăind amar plângea:

„Alei! doamne, fătul meu!

Nu te ierte Dumnezeu

Să omori pe Oprișanul

Că-i peri până la anul!

Știi tu, Mihneo, ori nu știi

Că-n ziua Sântei Marii

Era, doamne, ca să-ți vie

Firman de la-mpărăție

Să te scoată din domnie?

Ș-aveai parte de firman

Făr' de bietul Oprișan

Care-n cale i-a ieșit

Și-ndărăt l-a napoit

Dăruind chiar pe vizir

Cu-armăsari de la Misir,

Și cu pungi de bani o mie

Să te lase pe domnie!"

Oprișanca nu sfârșea,

Mihnea-n curtea lui ieșea

Poruncind la toți să saie

Pe-Oprișan ca să nu-l taie.

Dar Cantar, armașul mare,

Își făcuse răzbunare;

Și capul nevinovat

Zăcea-n țărnă aruncat

Lângă trupul răsturnat!

Vai de omul cu păcat!

De păcat e alungat

Și nu poate-a fi scăpat!

Vânzătorul de armaș

Fiară crudă, om pizmaș,

Fost-a gol legat la soare,

Și de mâini și de picioare,

Gol legat de cozi de iepe,

De patru iepe sirepe,

Care, când se opintiră,

În patru părți se izbiră

Și-n patru îl despărțiră!

---

1. Acest cuvânt vechi, netihnu, trebuie să vie negreșit de la tihnă (odihnă) și să însemne prin urmare nestâmpărat, frământat de griji. Și în adevăr un cronicar român face următoarea descriere despre Mihnea-vodă: „Mihnea, feciorul lui Dracu armașul, cum apucă domnia, îndată se dezbrăcă lupul de pielea cea de oaie și-și astupă urechile ca aspida și ca vasiliscul. Iar arcul și-l încordă și găti săgeți de a săgeta, și sabia și-o fulgera, și mâna și-o întărea spre rane! și prinse pe toți boierii cei mari și aleși, și-i munci cu multe munci și cumplite și le luă toată avuția, și se culca cu jupânesele și cu fetele lor înaintea ochilor lor. De aci unora le-au tăiat nasurile și buzele, pre alții i-au înecat și pre alții i-au spânzurat. Iar el se îmbogățea și creștea ca cedrul pâna la ceriu" etc.