Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu

 

Ghine-ai venit acasă cu capul nestricat
Coconu Manulache, boier di la Bărlad!
Noi am aflat că-acolo la Țara Românească,
Au spart muntenii capul la havra ovreiască
Și noi știam cu toții că tu ni părtinești,
Tu și cu Brătianu, boier michi din Chitești.
Noi am rugat în havră, puind în cap cenușă,
Ca să trăiți cu toții și să vi crească gușă,
Ce oameni sunt așeia Boliac și cu Hășdău
Ce la gazete spune de neama noastă rău?
Unirea este-aișta sau este numai șagă?
Noi am ghisit Băcăul, ce zici coconu dragă?
Muntenii nu sunt oameni cu cari să trăiești.
Dar voi ce tot vă duceți din Ieși la București?
Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască
Fără di noi jidanii, iar neama jidovească
Nu poate să căștige fără boeri, ghindești?
Muntenii nu fac treburi; cu ei te prăpădești!
N-au velnițe la sate; la noi nu datorează;
Cu grecii și cu nemții boierii lor lucrează.
Dar voi mergeți la dânșii și ne luați cu voi
Să ținem cheltuiala pe drum; dar vai de noi
Ce pătimim acolo, cocoane, cu nebunii!
Ei, că Kogălniceanu, ne taie chiar perciunii!
Dar să lăsăm aceasta și să ne spui curaț
Coconu Manolache, boier de la Bărlad,
Ce-a fost cu Constituța de au bătut jidanii
La țara muntenească la care merg toți banii?
Voi vreați să ne dați drepturi, chiar di mai multe ori,
Să fim și noi miniștri precum și senatori.
În condica civilă pusese Bozianu
Articolu-aișta când cu Kogălniceanu,
Dar nu-l știuse nimeni, nici noi, nici însuși voi.
Nici însuși ministerul, fiind miniștri noi.
Și neștiind se puse la Constituantă nouă
Di ne sculă poporul ca să vă facă-n două.
Pățit-am ca cămila ce, căutând cercei,
Ea a perdut săraca, urechea domneaei,
Căci unde noi în țară trăiam cum se cuvine,
Făcând comerțul nostru azi rău și mâne ghine,
Acuma nu mai este nici un alișveriș.
În ziua de duminici noi vindem pe furiș.
Voi ați făcut c-așela ce a văzut o muscă
Pe fruntea unui frate cari intră în cușcă
Și vrând să o gonească din fruntea dumnealui,
Aruncă-o chiatră mare și sparge capul lui.

Jidan așela mare vinit de la Paris
A deștiptat muntenii și ni-a făcut de râs.
Mai ghine, mult mai ghine, de n-ar fi trecut pusta
Și-ar fi rămas acasă la el cu balabusta,
Dechit, venind în țară, să scoate pi nebuni.
Evreu a fost așela? El n-avea nici perciuni!
S-a prăpădit Moldova, coconu Manolache,
Când s-a făcut unirea în timpul lui Conache,
Când a murit Istrate... iată apărător!
Atuncea moldoveanul era mai răbdător.
Atunci boierii țării buzunărea jidanii,
Jidanii p-altă parte buzunăreau țiganii,
Țăranii vite încă, ni-având nimica viu,
Munceau și zi, și noapte ca să li dăm rachiu.
Dar astăzi cu unirea și cu lege rurală,
Cei înșelați nainte pe înșelători înșeală.
Nu poți să faci, cocoane, când craii ne omoară,
Să ne mai vină nouă cevaăi apă la moară?
Iar noi ți-om da o spadă a lui Aveșalon,
Ce-n București se află la un bătrân cocon,
Aista spadă arde și taie fără leac;
Să tai cu ea condeiul cu care-a scris Boliac.
Și suntem ai matale cu multă plecăciune,
Evreii cu halaturi, tichie și perciune,
Rughindu-ne fierbinte pi noi a nu uita,
Cum te iubim, tot astfel să ne iubești mata!