Păianjenul simbolist

 

Păianjenul în colțul unei case,
Privind un vierme de mătase
Că vine inocent s-admire
Cum își țesuse plasa lui subțire,
În care-o biată muscă se-ncurcase,
Zice îngâmfat:
Vierme obscur, faci foarte bine
Că-n fine, vii să iei lecții de la mine,
Ghergheful meu e brevetat.
Ca să lucrez cu-astfel de fire,
Secretul numai eu îl știu,
Fac pânze pentru mai târziu
Și poate... pentru nemurire!
Nici n-apucase bine să rostească
Păianjenul lăudăros
Naivitatea lui prostească,
Că servitoarea, fără milă,
Întinde lungu-i măturoi,
Și din tavan aruncă la gunoi
Păianjen, muscă, plasa inutilă.

Morala:
Și-n literatură, ca-ntr-o veche casă,
Pânze de păianjen unii-ncep să țeasă.
Dar de la o vreme s-a-nceput războiul...
Critica-nțeleaptă dă cu măturoiul!