Părăsit pe munții din suflet

 

Părăsit pe munții din suflet. Privește, ce mică acolo,
Privește : localitatea din urmă a vorbei, și mai sus,
Însă ce mică și ea, încă un ultim
Sătuc de simțiri. O recunoști tu ?
Părăsit pe munții din suflet. Stratul
De piatră sub mâni. Aici înflorește
Bine ceva ; din muta prăpastie
Iese ’nvoaltă o iarbă neștiutoare cântând.
Dar cărturarul ? Ah, ce începu să cunoască,
Și tace acum, părăsit pe munții din suflet.

Acolo umblă de sigur, în sfântă știință de sine,
Multe ’mprejur, multe dihănii de munte în pace
Se perindă și stau. Și pasărea marc și tăinuită
Încercue piscul renunțării curate. — Însă,
Tăinuită, aici pe munții din suflet...