Păsări împart somnul în înălțime
Codrul în odăjdii de amurg se arată
frunțile ca lemnele putrezite luminează
pahare stelele pe masa cerului curată
amforă glasul precum mările se înspumează
sună clopotele cireșilor în privire,
sub formă de cascade izbucnesc nopțile,
ca buruienile șoaptele sunt plivite,
sufletul ca un ornic își întoarce roțile
ce amazoană inima pe șesul pieptului
prin deșertul ceasului cenușa vrăbiilor
buciumul urcă în suvenir răcoarea brădetului
mulgi laptele ecoului în șiparul văilor
toamna își încearcă flautul în vegetale
coturnul norilor lasă în minut semne
ca lupoaice umbrele se tărâsc în metale
de mărăcinele singurătății ochiul tău se teme