PREFAȚĂ
PREFAȚĂ
modificăDeschizînd sesiunea generală a Academiei Române din 1884, M. S. Regele a rostit următoarele cuvinte:
„Avînd onorul de a fi membri ai acestei adunări, Regina și Eu venim totdauna cu bucurie în mijlocul D-voastre, spre a asculta discuțiile științifice, pe cari le urmărim cu un interes neîncetat. Și cum poate să fie altfel, cînd lucrările de căpetenie ale Academiei sînt istoria și limba, temeliile existenței noastre naționale? Țara datorește astăzi Academiei un șir de documente istorice, ascunse pînă acum, și cari au fost scoase din întuneric prin ostenelile neobosite ale membrilor ei, răspîndind astfel o nouă lumină asupra trecutului neamului românesc. Nu mai puțin însă trebue să ne ocupăm și de viitor… de limba noastră, care s-a păstrat neatinsă în cîmpiile roditoare ale Dunărei, în plaiurile mărețe ale Carpaților, aceste ținuturi încîntătoare, descrise cu măestrie și în o limbă așa de curată de poetul nostru popular V. Alexandri. Ce sarcină mai dulce poate avea Academia decît a lua sub paza sa această limbă veche, pe care poporul o înțelege și iubește? Mănținem dar aceste frumoase expresiuni întrebuințate de străbuni, și nu ne temem de cuvinte cari au căpătat de veacuri înpămîntenirea. Superflua non nocent.
Ce limbă are norocul de a dispune de patru cuvinte pentru o însușire, care trebue să fie mîndria fiecărui popor, care trebue să fie scrisă pe steagul fiecării armate: voinicie, vitejie, bravură, eroism? Să ne ferim însă de o înbelșugare de expresiuni moderne, care, nepunînd o stavilă în timp, va înstrăina poporului limba sa.
Am fost îndemnat a rosti aceste cîteva cuvinte prin dragostea care am pentru frumoasa și bogata limbă română și fiind încredințat că dorința mea – îndrăznesc a zice și a Academiei – nu rămîne un pium desiderium.
Supun dar la chibzuiala D-voastre, dacă nu ar fi folositor de a face un fel de Etymologicum Magnum Romaniae, conținînd toate cuvintele vechi, cari altmintrelea vor fi perdute pentru generațiunile viitoare. Verba volant, scripta manent.
Spre a sprijini această întreprindere, pentru care patru, cinci, șease ani vor fi trebuincioși, pun în fiecare an modesta sumă de șease mii lei la dispoziția Academiei.
Într-adevăr, lucrarea aceasta este foarte întinsă, poate chiar nemărginită; să ne amintim însă cuvintele lui Horațiu: Est modus in rebus sint certi denique fines, și sînt convins că opera Academiei, care își va ridica sieși un monument neperitor, va fi încoronată de o izbîndă fericită”.
Chibzuind asupra dotațiunii Maiestății Sale, Academia Română a binevoit a-mi încredința mie îndeplinirea Augustei dorințe, primind totodată următorul prospect, pe care mă crezusem dator a i-l supune spre aprobare:
„Lucrarea, care se va executa din dotațiunea M. S. Regelui, nu va avea în vedere anume limba română literară de astăzi, ci mai ales limba cea veche și graiul actual al poporului cu divergințele sale dialectale.
Pentru limba cea veche vor servi ca fîntîne:
- 1. Texturile vechi române tipărite și manuscripte.
2. Cuvinte sau locuțiuni române de prin vechile documente scrise slavonește sau în altă limbă străină.
3. Actele vechi, publicate sau inedite, scrise românește.
4. Vechile dicționare și glosare române manuscripte.
Pentru graiul actual al poporului cu divergințele sale dialectale vor servi ca fîntîne:
- 1. Scriitorii moderni foarte populari, precum Alexandri, Costachi Negruzzi, Anton Pann etc. și unii scriitori de pe la începutul secolului.
2. Dicționarele și vocabularele române, mai ales acelea din prima jumătate a secolului, dar toate cernute prin excluderea neologismelor.
3. Poeziile poporane, basme, zicători, locuțiuni proverbiale etc. publicate sau inedite.
4. Arhaisme și provincialisme adunate de-a dreptul din gura poporului, întrucît graiul viu conservă pînă astăzi elemente dispărute din limba literară.
5. Terminologia tecnică vulgară din istoria naturală și din viața industrială.
Pentru înavuțirea ultimelor două rubrice, a patra și a cincea, se vor consulta învățătorii sătești, preoți și alte persoane de prin sate din toate provinciile locuite de români, cărora li se va adresa un cestionar ad-hoc, tipărit într-un mare număr de exemplare sub titlul de: […] Programă pentru adunarea datelor privitoare la limba română. Răspunsurile la acest cestionar, după ce vor fi utilizate, se vor depune în original în arhivul Academiei. Stabilită pe aceste baze, lucrarea va da după putință pentru fiecare cuvînt, pe lîngă traducerea sensului general în limba latină sau în cea franceză, următoarele rubrice:
- a) Forma cea mai răspîndită și formele dialectale vechi și nouă.
b) Diferitele accepțiuni cu citarea exemplelor din fîntînele indicate mai sus.
c) Filiațiunile istorico-etimologice.
Spre a fi înlesnit în sarcina curat materială, autorul avînd o neapărată trebuință de cel puțin trei tineri cari să lucreze sub direcțiunea sa, primind o modestă retribuțiune, guvernul va fi rugat din partea Academiei Române să ia cu acest scop o măsură ce va crede de cuviință.
Opera întreagă urmînd a fi terminată în interval de 6 ani, în fiecare an autorul va prezinta Academiei o parte din lucrare, însoțită de un raport despre mersul ei ulterior. Tipărirea definitivă se va putea începe în sesiunea generală din anul 1885, după ce Academia va fi luat cunoștință de un specimen al operei.”
Îndată după aceasta, prin intermediul mai ales al revizorilor școlari și al protopopilor, am răspîndit în țară următorul Cestionar:
1. În ce cuvinte anume poporul de acolo rostește curat pe a cel neaccentat, fără a-l trece în ă, bunăoară malaiu, iar nu mălaiu, și altele?
2. În ce se cuprinde pe acolo, în chipul de a rosti al poporului, deosebirea între sonurile ă (ă) și î sau î (â)?
3. Cari sînt cuvintele unde se aude mai bine sonul ä?
4. Se zice oare: sară, fată, masă etc., ori seară, feată, measă și altele?
5. Sînt oare cuvinte în cari poporul rostește curat pe o cel neaccentat, fără a-l trece în u, bunăoară dormim pentru durmim, român pentru rumîn etc.?
6. Se zice oare umblu ori înblu? unghšu ori înghšu? sau cum altfel se zice?
7. Sînt oare cuvinte în cari lš nu s-a muiat în i, precum întînšu pentru intîšu, cunšu pentru cušu, stranšu pentru strašu, călcînšu pentru călcîšu etc.?
8. Sînt oare cuvinte în cari lš nu s-a muiat în i, precum talšu pentru tašu, pulšu pentru pušu, lšepure pentru šepure, ureclše pentru urechše și altele?
9. Se aud oare pe acolo, în chipul de a rosti al poporului, vocale lungi, adecă a lungit ca aa, o ca oo etc.?
10. Se întîmplă, oare, ca poporul să rostească întreg pe u de la sfîrșitul unui cuvînt fără articlu, precum omu în loc de om, sau la verburi ca facu în loc de fac etc.?
11. Nu cumva se rostește cîteodată întreg i de la sfîrșitul cuvîntului, bunăoară oameni, pentru oamenš, faci pentru facš etc.?
12. Se zice oare cuvente, mente, mormente, vene, mene etc. în loc de cuvinte, minte, morminte, vine, mine?
13. Diftongul oa se rostește el curat, adecă așa ca să se auză deopotrivă o și a, ori se aude mai mult numai una din ele, și care anume?
14. Diftongul ea se rostește el așa ca să se auză bine e și a, ori se aude mai mult ca ša?
15. Sînt oare cuvinte în cari poporul rostește é sau ea acolo unde limba noastră literară de astăzi pune pe simplul e, de ex. plăceare pentru plăcere, leage pentru lege, mearge pentru merge etc.?
16. Sînt oare cuvinte în cari se rostește simplul e acolo unde limba noastră literară de astăzi pune pe ea, de ex. șese pentru șease, vre (voiește) pentru vrea, și altele?
17. Ce alte particularități, străine limbei noastre literare de astăzi, se observă în privința vocalelor în graiul poporului de acolo?
18. Poporul de acolo cunoaște el numai sonul z? ori că deosebește pe z de dz?
19. Z în Dumnezeu se rostește el tot așa ca z în praznic, ori altfel cumva?
20. Cari sînt anume cuvintele unde se aude dz în loc de z?
21. Poporul de acolo rostește el oare pe r în două feluri, deosebind adecă pe un r vîrtos, ceva ca rr, de un r moale?
22. În cari cuvinte anume se aude rr?
23. Poporul de acolo preface el oare pe f în h, de exemplu hie pentru fie, hšer pentru fšer, hšerbe pentru fšerbe etc.?
24. Sînt oare cuvinte în cari fše sau fi nu se preface niciodată în hše sau hi?
25. Sonurile fše sau fi nu se rostesc oare ca ș sau chiar ca , bunăoară șer sau cer pentru fšer?
26. În ce cuvinte preface poporul de acolo pe v în h, de ex. hulpe pentru vulpe, răhnire pentru răvnire etc.?
27. Știți oare cuvinte în cari h se preface în v?
28. Poporul de acolo nu rostește el oare deopotrivă, fără a simți deosebirea de sonuri, fie și hie sau vulpe și hulpe?
29. În ce cuvinte poporul preface pe v în g, de ex. ghiŠ în loc de viŠ, ghie pentru vie etc.?
30. Nu se rostește oare jiŠ sau chiar giŠ pentru viŠ, și altele de asemenea?
31. Un v la începutul cuvîntului nu piere el oare cîteodată, rostindu-se bunăoară in în loc de vin?
32. În cuvintele steaua, ziua, reaua etc. nu se aude oare va pentru ua, adecă steava, ziva și altele?
33. Deosebește oare bine poporul de acolo pe j de ž (ß), ori că le pune pe una în loc de alta, zicînd de exemplu gšur pentru jur sau jinere pentru ginere?
34. Poporul de acolo rostește el oare pe bi ca ghi, de pildă ghine pentru bine, cerghš pentru cerbš, corghš pentru corbš etc.?
35. Poporul de acolo rostește el pe pi ca ki, de ex. kšept în loc de pšept, kicšor în loc de picšor și altele?
36. Nu cumva se rostește chiar cept sau cicšor în loc de piept și picšor?
37. Cum se rostește pluralul de la lup și de la popă, adecă: lupš, lukš, lupkš, lupcš sau cum altfel?
38. Mie și mšel cum oare se rostesc, adecă nie, nšel, ori mnie, mnšel sau cum altfel?
39. Poporul de acolo rostește el în același chip mie (1000) și mie (pentru mine) în fraza: „mi-a dat mie o mie de lei”?
40. În ce cuvinte poporul de acolo preface pe n între vocale în r, bunăoară pîră în loc de pînă și altele?
41. În ce cuvinte poporul de acolo preface pe r în n, bunăoară fănină pentru fărină etc.?
42. Poporul de acolo nu amestecă oare pe j cu ș, întrebuințînd pe unul în loc de altul?
43. Nu amestecă oare pe s cu z?
44. Nu amestecă oare pe cš cu gš?
45. Cari sînt exemple de toate aceste schimbări de consoane în gura poporului, și de alte schimbări de aceeași fire ce se mai observă pe acolo?
46. Rostește poporul pe acolo flueraršu ori fluerar, mîncătoršu ori mîncător, ajutoršu ori ajutor, cuptoršu ori cuptor și alte vorbe de acest fel?
47. Are poporul pe acolo obiceiul de a zice: l-am văzutu-l, te-au bătutu-te, i-am datu-i, ne-am întîlnitu-ne, le-au arătatu-le, cu pronumele repețit? ori zice numai: l-am văzut, i-am dat, ne-am întîlnit etc.?
48. Are poporul pe acolo obiceiul de a zice: oamenii merge, copiii doarme, muierile tace în loc de oamenii merg, copiii dorm, muierile tac?
49. Zice poporul pe acolo mînile, mînule, mînurile, ori într-altfel? se întrebuințează numai o formă? și care? ori se întrebuințează mai multe, și anume cari?
50. Cari sînt cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la climă, adecă la iarnă, primăvară, vară, toamnă, zăpadă, gheață, polei, arșiță etc.?
51. Cari sînt cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la pozițiunea locurilor, bunăoară la:
mare, noian, toi, rîu, părîu etc.?
munte, movilă, măgură, dîlmă, grui etc.?
codru, pădure, rediu etc.?
stan, lespede, stîncă, cărșie etc.?
vale, văgăună, groapă, vizuină etc.?
52. Cari sînt pe acolo numirile locale cele mai neobicinuite pe aiuri și cum își explică sau cum tălmăcește poporul acele numiri?
53. Cari sînt cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la minerale, adecă: peatră, bolovan, cotroanță, aur, argint, fer, cositor, plumb, păcură etc.?
54. Cari sînt metaforele, figurele sau asemănările luate de popor din lumea minerală, adecă: ce fel de lucruri sau de însușiri se asemenează cu aurul, ce fel cu argintul, cu ferul etc. și cu ce cuvinte anume?
55. Cari sînt cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la vegetațiune, adecă părțile arborului sau plantei una cîte una, creșterea plantei etc.?
56. Cari sînt numirile cele mai neobicinuite pe aiuri ale arborilor sălbateci: stejar, fag, ulm, mesteacăn, anin, brad etc.?
57. Cari sînt numirile cele mai neobicinuite pe aiuri ale arborilor roditori: păr, măr, prun și altele?
58. Cari sînt pe acolo diferitele numiri de struguri, cu descrierea pe cît se poate mai pe larg a fiecării varietăți?
59. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la viie și la lucrarea ei sau la cules?
60. Cari sînt pe acolo numirile feluritelor vinuri și cele privitoare la culoarea vinului, la la gustul lui, la tăria etc.?
61. Cari sînt pe acolo numirile feluritelor grîne: grîu, orz, ovăs etc. și dacă sînt vreunele numiri neobicinuite pe aiuri?
62. Cari sînt pe acolo numirile, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, ale legumelor bob, mazere, fasole etc.?
63. Sînt oare pe acolo numiri de arbori, de plante, de grîne sau legume cari se întrebuințează și pe aiuri în țară, dar cu un alt înțeles?
64. Cari sînt pe acolo, într-un număr pe cît se poate mai mare și cu o descriere pe cît se poate mai lămurită, numirile diferitelor buruieni, ierburi și flori?
65. Cari sînt metaforele, figurele sau asemănările luate de popor din lumea vegetală, adecă: ce fel de lucruri sau însușiri se asemănează cu arborul cutare, cu floarea cutare, cu buruiana cutare etc.?
66. Cari sînt pe acolo numirile, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, ale feluritelor fiare și dobitoace?
67. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința calului: felurile lui, vrîsta lui, culoarea și altele?
68. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința boului și vacei: felurile, vrîsta, culoarea și altele?
69. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința berbecelui și oiei: felurile, vrîsta, culoarea și altele?
70. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința caprei și a porcului: felurile lor, vrîsta, culoarea și altele?
71. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința cîinelui: felurile, vrîsta, culoarea și altele?
72. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința pisicei?
73. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de șoareci?
74. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de vermi?
75. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de insecte?
76. Cari sînt pe acolo cuvintele despre gîscă, rață, lebedă, porumbel sau turturică, cocoș și găină și altele?
77. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la albină și la creșterea albinelor?
78. Cari sînt pe acolo cuvintele despre urs, lup, vulpe, cerb sau ciută și căprioară, vidră, iepure, veveriță etc.?
79. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la vultur, uliu, coroiu, șoim și alte păseri răpitoare de acest fel?
80. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la bufniță sau cucuvaie?
81. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la corb și cioară?
82. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la mierlă, sturz, ciocărlie, rîndunică, vrabie, cuc, pătîrniche etc.?
83. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la cocor și la barză sau cocostîrc?
84. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la broască și felurile ei, la arici, la viezure etc.?
85. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la șopîrlă cu felurile ei și la șerpi cu felurile lor?
86. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la melc sau culbec, la scoică, la rac, la păianjen, la omidă, flutur, lăcustă, grier, furnică, lipitoare etc.?
87. Cari sînt pe acolo numirile feluriților pești?
88. Cari sînt metaforele, figurele sau asemănările luate de popor din lumea animală, adecă: ce fel de lucruri sau însușiri se asemănează cu fiara cutare sau cu dobitocul cutare?
89. Cum se cheamă pe acolo sonul sau glasul ce scot feluritele fiare sau dobitoace, bunăoară: boul muge, rața măcăiește și așa mai încolo pentru toate animalele, în privința cărora se află în popor cîte o vorbă deosebită?
90. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la vînătoare?
91. Cari sînt țipetele sau strigătele ce obicinuiesc vînătorii, fie în privința vînatului, fie în a cîinilor de vînat?
92 Ce fel de numi se dă pe acolo cîinilor de vînat?
93. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința pescăriei?
94. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la ciobănie, bunăoară felurile de locuință ciobănească, uneltele obicinuite de cătră ciobani, vorbe despre pășiune, despre brînzeturi și lăpturi cu felurile lor și cu chipul de a le face etc.?
95. Ce fel de numi dau ciobanii vitelor ca să deosebească pe una de alta?
96. Ce fel de numiri se dă pe acolo cîinilor ciobănești?
97. Ce deosebire fac ciobanii între un dulău, un mozoc sau un altfel de cîine de stînă?
98. Cum împărțesc ciobanii ziua și cum se cheamă la ei fiecare parte a zilei?
99. Cari sînt metaforele, figurele sau asemănările întrebuințate de cătră ciobani în privința deosebitelor lucruri sau însușiri?
100. Au oare ciobanii cuvinte pe cari nu le întrebuințează ceilalți săteni?
101. Cari sînt pe acolo cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la plugărie?
102. Cum se numesc deosebitele feluri de cîmp, lucrat și nelucrat?
103. Cum se numesc deosebitele unelte sau scule de plugărie?
104. Cum se numesc, una cîte una, deosebitele părți ale plugului?
105. Cum se numesc, una cîte una, deosebitele părți ale căruței?
106. Cum se numesc, una cîte una, deosebitele părți ale moarei?
107. Cum se numesc deosebitele mesteșuguri sau meserii cunoscute pe la țară?
108. Cum se numesc uneltele de dulgherie, materialul și apucăturile la lucru ale dulgherilor?
109. Cum se numesc uneltele de ferărie, materialul și apucăturile la lucru ale ferarului?
110. Cum se numesc uneltele de zidărie, materialul și apucăturile la lucru ale zidarului?
111. Cum se cheamă deosebitele feluri de țesături țărănești, covoare, pînzeturi etc.?
112. Cum se cheamă deosebitele unelte de tors, țesut și cusut?
113. Cari sînt pe acolo cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la plutire, precum luntre, vîslă etc.?
114. Cum se cheamă deosebitele arme cu cari se servesc sătenii?
115. Ce fel de cuvinte s-au păstrat printre săteni despre armele obicinuite la români în trecut?
116. Cari sînt pe acolo cuvintele, puțin întrebuințate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la ale casei, precum la: zid, acoperiș, poartă, ferestre, vatră, beci, curte sau ogradă, puț, pat, scaune sau lavițe, mese, oale etc.?
117. Oare se întrebuințează același cuvînt, cînd este vorba că mănîncă un om și cînd este vorba că mănîncă o fiară sau un dobitoc, ori altfel se numește mîncarea de om și altfel mîncarea de animal?
118. Cari sînt pe acolo, una cîte una, numirile hainelor la săteni, fie bărbătești, fie femeiești?
119. Cari sînt pe acolo numirile podoabelor femeiești, precum: salbă, brățări, inele etc.?
120. Cari sînt pe acolo numirile mai deosebite ale mîncărilor?
121. Cari sînt pe acolo numirile deosebite ale băuturilor?
122. Cari sînt cuvintele privitoare la înrudire, adecă despre părinți, frați, veri și alte rude, trupești și sufletești?
123. Cari sînt cuvintele privitoare la căsătorie, începînd de la logodnă pînă la săvîrșirea nuntei?
124. Ce fel de jurăminte întrebuințează poporul de acolo?
125. Ce fel de ocări întrebuințează poporul de acolo?
126. Ce fel de jocuri copilărești, cu cuvintele privitoare la ele, cunoaște poporul pe acolo?
127. Cum se numesc vasele pentru gătirea bucatelor, pentru punerea lor pe masă și pentru ducerea lor la cîmp?
128. Cari sînt pe acolo cuvintele cu privire la gătirea bucatelor și la tot ce se ține de aceasta?
129. Cum se numesc deosebitele feluri de cîntece ce le cîntă poporul pe acolo?
130. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la jocul de cărți?
131. Ce fel de danțuri, cu cuvintele privitoare la ele, cunoaște poporul de acolo?
132. Cum se numesc pe acolo deosebitele instrumente de muzică, cu părțile fiecăruia?
133. Cari sînt pe acolo cuvintele privitoare la înmormîntare?
134. Face poporul vreo deosebire între suflet de om și suflet de dobitoc, și cum se numește aparte fiecare din ele?
135. Este oare vreun cuvînt deosebit cînd se vorbește despre moarte de dobitoc, bunăoară: omul moare și dobitocul cicnește?
136. Cari sînt credințele poporului în privința cugetului, a minții, a gîndirii etc.?
137. Cum înțelege poporul frumosul, și cari sînt, după părerea lui, lucrurile cele mai frumoase în lume?
138. Care este părerea poporului în privința stelelor, despre natura lor, scopul etc.?
139. Cum se cheamă la popor, una cîte una, deosebitele stele, și ce se zice despre fiecare din ele?
140. Cum se cheamă partea cea albicioasă a cerului de noapte, pe care unii o numesc Calea lui Troian, și ce se povestește despre ea?
141. Cum privește poporul eclipsa ori întunecarea soarelui sau a lunei și ce povestește despre acestea?
142. Ce sînt vîrcolacii după credința poporului și cum se mai cheamă?
143. Cum înțelege poporul așa-numitul diochiu și ce povestește în această privință?
144. Ce fel de zîni și zîne cunoaște poporul, cum îi numește pe toți unul cîte unul, și ce povestește despre ei?
145. Ce se povestește despre zîna Cosînzana sau Sînzana și ce alt nume i se mai dă?
146. Cunoaște oare poporul vreo zînă cu numele de „Filma”?
147. La nunți sau în alte întîmplări se cîntă oare despre „Lada” și „Mana”, și ce sînt acestea?
148. Ce povestește poporul despre Drăgaica?
149. Ce povestește poporul despre strigoi sau strigoaie și despre stafie, și prin ce se deosebesc aceste ființe unele de altele?
150. Ce povestește poporul despre dracul și cum îl descrie?
151. Ce povestește poporul despre Ursite și cum le mai numește?
152. Ce povestește poporul despre Iele sau Dînsele și despre Iezme și cum le mai numește?
153. Ce povestește poporul despre Joimarița și cum o mai numește?
154. Ce credințe și obiceiuri are poporul în privința zilei Sîntului Ioan Botezătorul?
155. Ce este Papaluga sau Paparuda și cu ce fel de obiceiuri e însoțită?
156. Ce povestește poporul despre Zburător și cum îl mai numește?
157. Cunoaște oare poporul de acolo vreun obicei sau vreo credință cu numele de Turcă sau Țurcă?
158. Ce este Brezaia?
159. Ce sînt Borboasele?
160. Cum se petrec pe acolo Colindele?
161. Ce povestește poporul despre Pricolici sau Tricolici și cum îl mai numește?
162. Ce însemnătate au în basmele și credințele de acolo zmeii și balaurii și cum sînt descriși de cătră popor?
163. Poporul de acolo povestește el ceva despre „oamenii roșii”, și ce anume?
164. Ce obiceiuri sînt pe acolo în privința vrăjilor?
165. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința boalelor de om?
166. Cari sînt pe acolo cuvintele în privința boalelor de vite?
167. Care este, după părerea poporului de acolo, pricina frigurilor, a epilepsiei, a holerei, a ciumei etc.?
168. Cum povestește poporul de acolo despre Sîntul Petru?
169. Cum povestește poporul de acolo despre Sîntul Ilie?
170. Ce alți sfinți sînt mai socotiți de cătră popor și pentru ce anume sînt mai socotiți?
171. Cum împărțește poporul ziua și noaptea, necunoscînd împărțirea precisă în ore sau ceasuri?
172. Dacă pe acolo zioa dîntîiu a fiecării lune nu poartă o numire deosebită, bunăoară: Sîn-văsia lui Faur, a lui Mărțișor etc.?
173. Ce zice poporul despre fiecare zi a săptămînei, adecă le socotește pe toate deopotrivă, ori face între ele vreo deosebire? a fost din leagăn, cum a crescut, cum a mers înainte și iarăși înainte, cum a ajuns acolo unde este. Grație Cestionarului meu, cele mai învechite din acele portrete vor căpăta un colorit de viață; cele mai nouă, vor putea chiar să vorbească, fiecare cu timbrul său propriu.
174. Ce povestește poporul despre Sînta Miercuri, Sînta Joi, Sînta Vineri, Sînta Duminică etc.?
175. Ce fel de dobitoace sau păseri socotește poporul de acolo ca mai plăcute lui Dumnezeu?
176. Sînt oare locuri, ape, păduri, movile sau altceva pe care poporul le privește ca sfinte?
177. Poporul privește el oare ca sfinți pe Soarele și pe Luna?
178. Ce sînt, după părerea poporului de acolo, Zorilă și Murgilă?
179. Este oare pe acolo vreun blăstem cu pomenirea Dunării, bunăoară: bată-te Dunărea! sau altfel cumva?
180. Cari sînt prejudecățile poporului de acolo în privința vîntului?
181. Cum se numesc pe acolo deosebitele vînturi?
182. Cunoaște oare poporul de acolo niscaiva rugăciuni afară de cele biserice ști?
183. Cum își explică poporul căderea stelelor?
184. Ce înțelege poporul prin fapți, – punerea cuțitului și darea de argint-viu?
185. Ce este și cum se face legarea sau dezlegarea ploiei?
186. Ce este Mama pădurii?
187. Ce este Ciurica și ce sînt Circovii?
188. Ce credințe și obiceiuri are poporul asupra Anului Nou, a Bobotezei, a Lăsatului de sec?
189. De ce scot babele ochii la sfinții zugrăviți pe biserică?
190. Ce sînt pasările cu ciocul de foc?
191. Ce este vîntul turbat?
192. Ce înțelege poporul prin toaca din cer?
193. Ce crede poporul despre curcubeu?
194. Ce este rodul pămîntului?
195. Ce e mînicătoarea?
196. Ce e focul lui Sîn-Medru?
197. Ce e iarba fearelor?
198. Ce sînt pocînzeii și colăcerii?
199. Ce e ceasornicul casei?
200. Ce credință are poporul despre raiu și despre iad?
201. Ce înțelege poporul cînd zice: „pe celalt tărîm”?
202. Ce se înțelege prin Craiu-nou?
203. Cum își explică poporul ieșirea cu plin – ieșirea cu sec?
204. Ce este Spiridușul?
205. Ce sînt căpcîunii sau cătcăunii și cum altfel se mai cheamă?
206. Ce crede poporul despre Vremea d-apoi?…
În acest Cestionar predomnesc două puncturi de vedere nouă pe cari mi le împunea starea actuală a științei limbei și cari sînt cu totul străine lexicografiei de școala clasică: 1. fonetica poporană, temelia d i a l e c t o l o g i e i ; 2. credințele cele intime ale poporului, obiceiele și apucăturile sale, suspinele și bucuriile, tot ce se numește astăzi – în lipsă de un alt cuvînt mai nemerit – cu vorba engleză f o l k l o r e . Voiam să cunosc pe român așa cum este dînsul în toate ale lui, așa cum l-a plăsmuit o dezvoltare treptată de optsprezeci veacuri, așa cum s-a străcurat el prin mii și mii de înrîuriri etnice, topice și culturale.
În interval de un an, mi-au sosit teancuri de răspunsuri de pe la preuți și mai ales de pe la învățători sătești: vro cîteva adevărat prețioase, unele foarte bune, multe bunicele, aproape nici unul din care să nu se tragă o brumă de folos. De la primele pagine ale Dicționarului – oriunde indic în parentezi numele corespondentului și localitatea – se vede modul în care m-am putut servi de acele răspunsuri. În cazuri dubioase sau puțin lămurite, trimiteam o cartă-postală cu întrebări suplementare, și mi se răspundea prin scrisori, așa că s-au mai grămădit un nou teanc din epistole primite, pe lîngă cari unii mi-au împărtășit plante și chiar minerale în natură, împreună cu nomenclatura.
Dicționarul unei limbi trebui să fie pentru un popor o enciclopedie a traiului său întreg, trecut și prezinte. În limbă o națiune se privește pe sine însăși într-o lungă galerie de portrete din epocă în epocă, unele ceva mai șterse de vechime sau de împregiurări, dar în cari totuși ea își recunoaște pe deplin individualitatea: cum a fost din leagăn, cum a crescut, cum a mers înainte și iarăși înainte, cum a ajuns acolo unde este. Grație Cestionarului meu, cele mai învechite din acele portrete vor căpăta un colorit de viață; cele mai nouă, vor putea chiar să vorbească, fiecare cu timbrul său propriu.
București, 15 mai 1885