In societatea noastră modernă capitalistă, întreaga producție se face pe baza producerei de mărfuri, de valori de schimb. In organizațiile trecute cea mai mare parte a productelor se produceau ca valori, ca lucruri de întrebuințare. In gospodăria țărănească medievală se producea grâu, țesături de haine, ș. a. pentru propria întrebuințare. Tributul pe care-l plătea servul, clăcașul stăpânului era tot în aceste producte de întrebuințare. Dacă un meșteșugar făcea o căruță pentru un țăran, acesta din urmă îi dădea pentru aceasta alte valori de întrebuințare, — grâu, țesături și altele — deci peste tot valori de întrebuințare și numai o mică parte din întreaga producție se vindea ca marfă. In societatea capitalistă însă, întreaga producție a societăței se preface în marfă, astfel încât lucrătorul unei mari fabrici de încălțăminte trebue să-și cumpere din prăvălie, sub formă de marfă, chiar ghetele făcute de el. Capitalismul are atât de mult tendința de a preface toate în mărfuri, încât preface în marfă nu numai bunurile materiale, ci și valorile morale ca cinstea, iubirea și altele.
Să ne întoarcem acum îndărăt, după acest mic ocol. Am zis că pentru a produce mașini, fabricantul va cumpăra mărfuri: fer, aramă, cărbuni. Aceste mărfuri el le plătește după valoarea lor de schimb. Valoarea de schimb a unei mărfi este egală cu câtimea de muncă necesară pentru producerea ei, sau cum zic economiștii, cu cheltuelile necesitate de producerea ei. Fabricantul produce mașina, în ea au intrat mărfuri în valoare, să zicem, de zece mii de lei. La vânzare el va lua tot zece mii de lei — fiindcă nimenea nu dă pentru un lucru mai mult decât costă, decât face. Dar atunci nu e nici o afacere, nu ese nici un câștig și fără câștig nici un capitalist n’ar lucra, așa că ar trebui să înceteze întreaga producție în societate.
Din fericire pentru capital și capitalist, în piață, între multe mărfuri, se găsește un negustor special, care are de vânzare o marfă foarte originală. Negustorul e muncitorul, iar marfa lui, unica lui marfă, pe care trebue s’o vândă ca să poată trăi, este forța lui de muncă. Capitalistul cumpără această marfă, forța de muncă a muncitorului, după valoarea ei, după costul ei, adică cheltuelile necesare pentru producerea ei — ceea ce în cazul de față însemnează cheltuelile necesare pentru întreținerea muncitorului și a familiei sale. Aceasta e valoarea forței de a munci și
