atâta, în termen de mijloc — câte odată mai puțin, câte odată mai mult — plătește capitalistul muncitorului pentru marfa lui, forța lui de muncă.
Veți obiecta de sigur: Ei bine, atunci iar nu mai este nici o afacere! Dacă capitalistul plătește muncitorului valoarea întreagă a muncei lui, atunci nu-i rămâne nici un câștig și nu mai poate fi vorba de exploatarea muncei lucrătorului, de oarece i se plătește întreaga valoare a mărfei lui, a forței lui de muncă. In aparență așa este. De cât, aicea e un mic clenciu, mic dar care face posibilă existența capitalismului, a societăței capitaliste însăși, — și anume forța de muncă e unica marfă care poate, reproducându-se, să producă mai mult decât costă ea. Așa, spre pildă, dacă fabricantul plătește lucrătorului patru lei pentru o zi de lucru de 12 ore, lucrătorul reproduce valoarea forței lui de muncă, valoarea acestor patru lei, în șase ore, iar în restul de șase ore crează un plus de valoare, care nu mai costă pe capital nimic și pe care capitalul și-l însușește gratuit. Productul acestei munci în plus, pe care capitalul și-o însușește fără s’o plătească, se numește plus-valoare. Și așa cum face capitalistul cu un lucrător, așa face cu toții, și așa cum se face în fabrica de mașini, se face în toate fabricele, în toate atelierele, așa și la lucrul pământului, care este și el un fel de fabrică, așa se face mai toată producția în țările capitaliste.
Pentru o mai mare limpezire a celor ce vor urma, să luăm ca pildă o țară capitalistă mică, în care întreaga producție anuală este egală cu două miliarde — două mii de milioane de lei. Să presupunem că o jumătate din această producție, un miliard, primesc toți muncitorii, de toate categoriile — manuali și intelectuali — ca plată pentru munca lor; iar a doua jumătate, al doilea miliard va reprezenta suma plus-valoarei naționale. Intâia jumătate o vor lua toți muncitorii la un loc, salariații, proletariatul; a doua, toți capitaliștii la un loc, burghezimea.
Așa dar, pe baza acestui fel de producție capitalistă, care se face prin vânzarea forței de muncă, vedem îndată cum se crează două mari clase deosebite: de o parte muncitorimea, proletariatul, care reprezintă munca — de altă parte burghezimea, care reprezintă capitalul. Să mergem mai departe. Am văzut că
