Luptele internaționale și războaiele sunt deci necesități inexorabile pentru societățile capitaliste.
Și aici o mică reflexie. Se zice că leproșii cari trăesc izolați pe o insulă, ca să nu răspândească infecția leprei, după o vreme oarecare încep să crează că leproșia e o stare normală a omului. Astfel și noi, trăind mereu între anomaliile sociale, începem să nu ne mai mirăm chiar de cele mai absurde dintre ele. In adevăr, ce poate să fie mai absurd decât supra-producția latentă sau acută? Cum se poate ca o țară să sufere și să se înăbușe de prea mare bogăție, de prea multe mărfuri? Și cum se poate mai ales, când o imensă majoritate a aceleiași țări sufere tocmai din lipsi} acelorași mărfuri? Deja asta e o anomalie absurdă. Ea devine însă o monstruozitate, când o populațiune întreagă suferă de lipsa de bunuri pentru că a produs prea mult, când producătorii umblă goi și desculți pentru că au produs prea multe haine și încălțăminte. Și monstruozitatea aceasta nu mai are nume, când două popoare pornesc un războiu sângeros, se măcelăresc unul pe altul, ca să scape de mărfuri, de care cu toate acestea ei cei dintâi ar avea o imperioasă nevoie. Adevărat balamuc. Și ca simptom, aceasta arată că societatea capitalistă începe să ajungă la degenerescență și la senilitate.
Am văzut deci până acum lupta în sânul societăților moderne între indivizi, grupe, clase, națiuni diferite, lupte pașnice și violente și războaie sângeroase.
E o luptă socială asemănătoare cu „lupta pentru existență”, lege descoperită de Darwin, și care are aceeași importanță în sociologie, ca și cea darwiniană în biologie.
Am vorbit de lupta din sânul unei țări capitaliste și de lupta internațională dintre diferite țări. Să spunem acum câteva cuvinte despre solidaritatea specială, care se desvoltă în țările capitaliste. Noi zicem solidaritate specială, pentru că există și o solidaritate generală, care se desvoltă între oameni prin faptul că trăesc în aceași societate. Această solidaritate va exista oricând.
