Pagină:„Din ideile fundamentale ale socialismului științific”, de Constantin Dobrogeanu-Gherea.pdf/28

Această pagină a fost validată
27

voluționară, și alta reacționară. E de cel mai mare interes practic de ținut bine și clar în minte aceasta, mai ales în țările înapoiate, ca a noastră. Și nu numai poporaniștii, dar și socialiștii trebue să țină bine seama, ca în învălmășagul luptei, să nu dea cu oiștea socialistă în gardul reacționar. E adevărat că noi, socialiștii, avem o armă puternică împotriva unei atari greșeli și confuzii: aceasta e metoda științifică de cercetare pe care ne-a dat‑o Marx. Dar arma e armă și trebue să știi s’o mânuești, ca nu cumva să te rănești pe tine însu‑ți, în locul adversarului.

Și acum țin să vă arăt printr’un exemplu concret, cum cercetarea unui fenomen, unui fapt social, ne deschide vaste orizonturi asupra organizărei sociale în care trăim și la câte urmări practice de natură socială și morală ne conduce această cercetare.

Fenomenul despre care voiu să vă vorbesc este o societate pe acțiuni. De sigur știți ce va să zică o atare societate. In societățile capitaliste, din cauza progresului technicei și lărgirei nemăsurate a pieței de desfacere a mărfurilor, se cer capitaluri din ce în ce mai mari, pentru întreprinderea unei afaceri. De-aceea se asociază mai mulți capitaliști, mari și mici, pentru a ridica întreprinderea, iar forma sub care se face această asociație e de obiceiu societatea pe acțiuni. Să presupunem că pentru o întreprindere, fie niște mine de cărbuni în Transvaal, în Africa de sud, e nevoie de 10 milioane lei. Se tipăresc atunci zece mii de acțiuni a o mie de lei una, cari se împart între capitaliști și se vând în piață. Cine vrea, poate să cumpere o acțiune și să participe la exploatarea afacerei. După ce s’au vândut toate acțiunile și s’au realizat cele zece milioane se începe exploatarea minei. Și la fiecare sfârșit de an câștigul, adică o parte din produsul muncei lucrătorilor din mină se împarte ca dividende între acționari.

In țările industriale, sub această formă începe să se facă mare parte din exploatarea capitalistă. Mai toate societățile străine de exploatare a petrolului în țară la noi sunt societăți pe acțiuni.

Acuma, când știm ce este o societate pe acțiuni, să presupunem că un tolstoian, un adept al teoriilor religioase-sociale ale marelui scritor rus Tolstoi — de ce un tolstoian și ce sunt teo-