riile acestea vom vedea îndată — să presupunem zic, că un tolstoian în Rusia sau la noi, are mai multe din aceste acțiuni. La un timp dat el taie cupoanele și încasează printr’un bancher atâția lei de fiecare acțiune, rezultatul muncei lucrătorilor din Sudul Africei. Și atunci tolstoianul nostru face următoarea reflecție: „cum se poate așa nedreptate? Eu șed în București, nici nu‑i cunosc pe lucrătorii din Transvaal, nici ei n’au habar de mine, până și Transvaalul îl cunosc abea din auzite și iau în fiecare an o parte din munca lor, din străduința lor. E nedrept și e păcat”. Și revoltat toistoianul aruncă acțiunile pe fereastră. Trece un om, ridică acțiunile și începe el să taie cupoanele și să încaseze astfel produsul muncei lucrătorilor din Transvaal. Vede tolstoianul că a nimerit cu oiștea în gard, de aceea își reia acțiunile și aducându-și aminte că există focul, care purifică și distruge totul, aruncă acțiunile în foc, iar cenușa o împrăștie în vânt. „Și acum, zice tolstoianul ușurat, am scăpat de păcat și pe lucrători de o mică parte de exploatare”.
Ce se întâmplă însă? Acolo, în minele din Transvaal, se va lucra înainte, se va produce plus-valoarea care se va împărți între acțiuni și acționari ca și înainte, și acțiunile tolstoianului nostru neprezentându-se la împărțeală, partea lui va fi trecută la fondul de rezervă sau va intra, în alt mod, în punga celorlalți acționari. Deci, după cum vedem, o fi scăpat, n’o fi scăpat tolstoianul nostru de păcat, dar pe lucrători nu i-a scăpat nici de cea mai mică părticică de exploatare.
Sunt multe urmări foarte importante, care pot să fie trase din exemplul nostru sau, vorbind în stil evanghelic, din parabola noastră. Intâiu e indistructibilitatea exploatărei în societatea capitalistă. In această societate, exploatarea omului prin om nu poate să fie nimicită nici în total nici în parte. Exploatarea capitalistă cum am văzut nu o ia nici focul, și ea ca Phenix, renaște din propria sa cenușe. Și noi știm din desvoltările dinainte, de ce. Am văzut doar că organizația societăței actuale capitaliste e astfel făcută, mașinăria e astfel întocmită, încât ea împarte productul național în două părți: una, valoarea necesară, care revine muncitorilor și alta, plus-valoarea, care revine capitalului, asemenea unei mașini de treerat, care împarte și aruncă într’o
