căpăta leacul, își dădù drumul necazului și’l lovi pe băiat cu farmece de somn. Făt-Frumos, biruit, căzù pe iarba pajiștii. Iar Muma Pădurii chiemă Ielele și le poruncì să’l năuciască.
Păsările, trezite de doina lui Făt-Frumos, se pitulau acù de groază și cele mai limbute chiar tăceau mâlc, încremenite de priveliștea din poiană. Chiar de îngrozit și de încremenit erà așa cevà; cum cobeau Ielele și cum se clătinau și cum se năpustiau asupra bietului flăcău; și cum vârtejul, stârnit de hora lor, încovoia copacii și smulgea din rădăcini buruienile.
Dar uite că, deodată, hora se oprește, ca trăznită. Ielele, la rândul lor, sunt cuprinse de spaimă și încremenesc; ca și cum o putere mai mare le-ar ține piept; ele nu se mai pot apropia de Făt-Frumos, ba chiar se depărtează de el, ca luate la goană; vezi că, dintr’un ulm uriaș, a ieșit Zâna Zânelor, puterea puterilor, ocrotitoarea din leagăn a lui Făt-Frumos; dânsa întinde, asupra lui, marama mântuitoare și, împrejuru’i cu toiagul, trage cercul cel zdrobitor de vrăji. Zadarnic asmute Muma Pădurii Ielele; ele sunt toate răsbite de puterea Zânei Zânelor și se împrăștiă, fugind în adâncimea codrilor.
Biruitoare de descântecele rele, Zâna Zânelor se îndură să arate odreslei împărătești mireasa cea de Cer ursită. Pe ochii’i închiși îl atinge cu floarea de sulfină
