Pagină:Alexandru Davila - Din torsul zilelor. Volumul 1.pdf/15

Această pagină a fost verificată
Basmul cu Domnița din vis
13

chiemătoare de visuri și, deodată, i se arată în somn lui Făt‑Frumos, într’o țară neștuită și nemai pomenită, un minunat alai de fecioare, care de care mai frumoase și mai nurlii; și un împărat măreț, ducând, de mână, o domniță cu părul cu totul și cu totul de aur, cu ochii ca slava Cerului, înaltă și mlădioasă ca vreaja de crin, pășind molatic și legănat pe pajiștea înflorită, așà cum purcede negura albei când o mângâie boarea zorilor și o sărută Craiul Soare.

Dar visul se sfârșește. Zâna Zânelor reintră în ulmul uriaș, iar Făt‑Frumos se deșteaptă, cu inima robită de Domnița din vis. El se jură, pe razele lunii cari se strecoară prin bolta frunzișului, că aceasta îi va fi soția, căci acesteia sufletul ’si ’l‑a închinat.

SCENA VII

In depărtare, însă, se aude vânătoarea. Făt‑Frumos duce la gură cornul său de zimbru și sună puternic. La această chiemare, alte cornuri răspund, din ce mai aproape; Dunăre Impărat sosește cu toți urmașii săi, și întreabă ce s’a întâmplat. Făt Frumos îi povestește visul și jurământul ce a făcut și îl roagă să‑i dea voie să meargă să afle și să dobândească, peste nouă țări și nouă mări, pe Domnița din Vis, fata lui Negură‑Impărat, craiul Tărâmului‑de‑sus. Dunăre Impărat dă voiea cerută și orânduiește ca boierii de frunte ai Țării, cei mai frumoși și mai viteji, să întovărășească pe Făt‑Frumos în lunga’i călătoriă spre miază noapte și să ducă viitoarei nurori și viitorului cuscru daruri bogate, steme, colare, inele, brățări și cingători. Iară Beasadea, sluga credincioasă dar nărăvașă, nu va rămâne de căruță, ci va porni și el cu Făt‑Frumos ca să’i ducă de grijă și să’i păzească somnul.

Astfel, toate puse la cale, Făt‑Frumos își încalecă năzdrăvanul și vânătoarea ia drumul spre curtea Impărătească, în sunetul de surle și de trâmbițe.