răspunde că îi e afară din putere, și că, singură Muma Pădurii poate deslegà ce a legat. Muma Pădurii, rugată la rându’i, își spune prețul și anume că: îndată ce Făt-Frumos va vedeà pe Domnița cu ochii fulgerând și cu buzele zâmbind, atâta numai îi va fi iertat să’i sărute mâna odată. Apoi, pentru totdeauna, să’și părăsească mireasa și Mumii Pădurii rob pe veci să i se dea. Văzând că nimic alt nu va dobândì, Făt-Frumos se învoiește și jură că se va ține de tocmeală. Indată Muma Pădurii face un semn care desleagă farmecul și, încetul cu încetul, viața se întoarce în ființele vrăjite.
Trezindu-se din somn Domnița din Vis și văzând pe Făt-Frumos în fața ei, cum îl vede cum îl iubește. Indată, merge de îl ia de mână și îl duce la Negură Impărat. Făt-Frumos îi spune cine e, de cât de departe vine ca să’și afle ursita, și cere pe Domnița de soțiă. Impăratul, bucuros, ’i-o dă, și poruncește să se urmeze danțul. Tovarășii lui Făt-Frumos, prinzându-se cu tovarășele Domniței, joacă împreună câte jocuri toate, unele săltărețe ca sburatul fluturelui, altele line ca legănatul trestiii. Iar, la sfârșitul jocului, toți, dând în genunchi, fiăcare la dănțuitoarea sa, le sărută mâna. Așà face și Făt-Frumos.
Dar bine nu sfârșește flăcăul, când iată vine Muma Pădurii să‑i aminească tocmeala. Făt-Frumos, cu inima îndurerată, pornește după ea. Dar Domnița îl reține. Șovăind între datoriă și iubire, neputând să îndure lacrimile Domniței, Făt-Frumos își uită jurdământul și‑și ia vorba înapoi. Turbată de mânie, Muma Pădurii chiamă Furtuna în ajutor.
