Pagină:Alexandru Davila - Din torsul zilelor. Volumul 1.pdf/27

---

Și Păunași cu negre plete,
Și dafini locuiți de fete,
De mii și mii de ani;

Și voinicei, încinși cu brâe,
Ce’n trântă vrând să se rămâie,
Până’n genunchi se’ngrop;
Lei paralei cu coame crețe;
Și urși greoi; și vulpii istețe;
Și iepurile schiop;

Și punți d’aramă; bălți de lapte;
Butoaie, cercuite’n șapte,
Strângând în doage-un zmeu,
Pârâie, cu limbute valuri,
A căror fermecate maluri
Dau înapoi mereu;

Și câte multe, câte alte,
Cu cari ne’șelam, încalte,
Necazuri și nevoi;
Și cari (milă de la Domnul)
Ne legănau cu vise somnul
Și sufletul din noi.

Dar dusu-s’au, s’au dus departe!
Lăsând, în suflete deșarte,
Un gol, un groaznic gol,
In care gândurile rele
S’au încuibat, cărând, în ele,
Al urelor nămol…

De-atunci, în blânda noastră țară,
Vedenii crunte se strecoară,
Furiș, la șezători;