Această pagină a fost verificată
Din Torsul Zilelor. Vol. I
27
In toate ura se răsfrânge:
Răscoale, chinuri, foc și sânge,
Ruine… nu comori.
In loc de liniștea senină
A sufletului fără vină,
Cu traiu’i împăcat,
E linștea întunecoasă
A ocnelor, pe care-apasă
Trecutul cu păcat;
E liniștea după furtună…
In care, totuși, înca tună
Și fulgeră prin nori…
Pe când în codrii, din tăcere,
Un freamăt lung, ca de durere,
Tresare uneori…
E pacea, cu zavistii mute,
In care sufletul s’asmute,
Pândind prilejuri noui;
In care biruitul geme,
In care celălalt se teme…
Și scrâșnesc amandoui.
Căci este pacea după luptă
Din care, vai! eșit-a ruptă
Unirea dintre frați…
Și’n urma căreia ogorul,
Stăpânul, plugul, muncitorul,
Rămân însângerați…
Cui, Doamne, dărui-vei harul
Din minte să ne șteargă-amarul
Urgiii cu păcat?…
