DINTRE CEI RĂPOSAȚI e, înainte de toate, o lucrare de bună credință. Vreau să vorbesc de oamenii pe cari i-am întâlnit în viață, celebri sau nu încă celebri, atât români cât și străini. Nu mă voiu ocupà de caracteristica superiorității lor, ci de relațiile trecătoare dintre ei și mine. Dacă încep azi cu Verlaine, cauza e că, de curând, s’a inaugurat la Metz (Alsacia) statuia lui.
L’am cunoscut pe Verlaine, prin 1879 la o berărie din Bd. Saint Michel (Paris), numită „La Source”, pentrucă o stâncă artificială cu o mică cascadă o despărția în două, formând, o parte din dosul stâncii, o cameră rezervată câtorva consumatori, ziși prin antifrază „Les Hydropathes”. Consumatorii obișnuiți erau Jean Richepin, Raoul Ponchon, Verlaine, Coquelin Cadet, André Gill, Mallat de Basillan, Haraucourt, și eu, simplu „potache” de la liceul Saint Louis. Toți erau mai vârstnici de cât mine, dar toți numai boabe de grâu încolțit, nerăsărit încă, afară de André Gill și Coquelin Cadet. Acesta ne aduceà câteodată bilete pentru Teatrul Francez și persecutà cu glume grosolane pe subțirica Sarah Bernardt. Verlaine veneà la cafeneaua „La Source” de’și luà, în fiecare seară,
3
