materiale cît și intelectuale și morale a lumei fizice și-a lumei sociale, aceste două lumi alcătuind de altminteri de fapt numai o singură și aceea-și lume, lumea naturală. In afară de această autoritate, singura legitimă, fiind-că-i rațională și conformă libertăței umane, noi declarăm pe toate celelalte autorități, mințitoare, arbitrare, despotice și funeste.
Autoritatea absolută a științei o recunoaștem, dar respingem infailibilitatea și universalitatea reprezentanților științei. In Biserica noastră, dacă mi-i îngăduit să mă slujesc o clipă de această expresie, pe care de altminterea o detest, în Biserica noastră, ca și-n Biserica protestantă, avem și noi un șef, un Hristos invizibil, știința. Și ca și protestanții, chiar mai consecvenți de cît protestanții, nu voim să suferim într’însa nici papă, nici concilii, nici conclave de cardinali infailibili, nici episcopi, nici preoți chiar. Hristosul nostru se deosebește de Hristosul protestant și creștinesc printr’aceea, că acesta din urmă ie o ființă personală, iear al nostru-i impersonal. Hristosul creștinesc, realizat de-acuma într’un trecut etern, se îrifățoșază ca o ființă desăvîrșită, pe cînd realizarea și desăvîrșirea Hristosului nostru, sau a științei, sînt mereu în viitor: ceea-ce însemnează a zice că nu se vor realiza nici o dată. Recunoscînd absolut numai autoritatea științei absolute, noi nu ne angajăm deci de loc libertatea.
Prin cuvîntul „știință absolută" ieu înțeleg știința
