Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/110

Această pagină nu a fost verificată


Trebuie să aibă cine-va credința viguroasă a unui Tertulian, manifestată prin aceste atît de celebre cuvinte: Cred în ceea-ce ie absurd, ca să admită două lucruri cari se împacă atît de puțin ca așa zisa nematerialitate a sufletului și atîrnarea imediată a acestui suflet de schimbările materiale, de fenomenele patologice cari se întîmplă în corpul omului. Pentru noi, cari nu putem crede-n absurd, și cari nu sîntem cîtu-și de puțin înclinați să adorăm absurdul, sufletul omenesc, întreg acest total de facultăți afective, intelectuale și volitive, care alcătuește lumea ideală sau spirituală a omului, nu-i altce-va de cît cea din urmă și cea mai înaltă expresie a vieței sale animale, a funcțiilor cu totul materiale ale unui organ cu totul material, creerul. Facultatea de-a cugeta, ca o putere formală ce ie, gradul și natura-i particulară sau individuală ca să zicem așa, în fie-care om, toate astea mai întîi de toate atîrnă de conformațiea mai mult sau mai puțin fericită a creerului omului. Această facultate se consolidează firește, mai întăi prin sănătatea \trupească, printr’o bună higienă și printr’o bună nutrire: se și dezvoltă și se-ntărește printr’un exercițiu rațional, prin educație, prin instrucție, prin aplicarea unor metode științifice bune, după cum puterea și agerimea musculară a omului se dezvoltă prin gimnastică.

Natura, ajutată mai ales de organizarea vițioasă a societăței, din nenorocire crează une-orl niște idioți, niște