prielnic. Dar munca asta nu ajunge o muncă propriu zis omenească de cît cînd începe a sluji nu numai la îndestularea cerințelor hotărîte și fatal circumscrise ale vieței animale, ci și celor ale ființei sociale, cugetătoare și vorbitoare, care tinde a-și cuceri și înfăptui pe deplin libertatea.
îndeplinirea acestei uriașe ținte, pe care natura particulară a omului i-o impune ca o necesitate inerentă ființei sale, omul fiind silit a-și cuceri libertatea, îndeplinirea aeestei ținte nu-i numai o operă intelectuală și morală, ci, înainte de toate, în ordinea timpului ca și din punctul de vedere al dezvoltărei noastre raționale, o operă de emancipare materială. Omul nu ajunge cu adevărat om, dînsul nu-și cucerește putința emancipărei interioare, de cît întru cît izbutește să rupă lanțurile sclaviei pe cari natura exterioară le face s’apese asupra tuturor ființelor viețuitoare. Aceste lanțuri, începînd prin cele mai grosolane și mai vădite, sînt neajunsurile sau lipsurile de to.t soiul, acțiunea neîntreruptă a anotimpurilor și-a climatelor, foamea, frigul, căldura, umezala, seceta și atîtea alte înrîuriri materiale cari lucrează asupra vieței animale direct și cari țin ființa viețuitoare într’o atîrnare aproape absolută față de lumea exterioară: sînt primejdiile permanente cari, sub formă de tot soiul de fenomene naturale, amenință pe om și-l apasă din toate cărțile, cu atît mai mult cu cît omul însu-și nefiind de cît o ființă naturală și de cît un produs al naturei care-l constrînge, îl copleșește și
