de la-nceputul Statului, unii s’au întronat la putere, ca superioritatea trupească, sîlniciea, nobleța, averea, cari nu mai sînt găsite ca îndestulătoare; cari și sînt lepădate acum de morala obștească, dînsul înfruntă teoriea care ar da cîrmuirea societăților pe mîna științei. Presupunînd chiar că ar fi cu putință să se recunoască, din lupta de ambiții protivnice și din intrigi, cari sînt pretinșii și cari adevărații savanți, și că s’ar găsi un chip de alegere care să facă neapărat ca puterea să cadă celor cu știință adevărată, ce chezășie ne-ar putea da aceștia oare despre înțelepciunea și despre probitatea sau cinstea guvernului lor? N’am putea oare, mai dinainte, să prevedem, din potrivă, și la noii stăpîni, acelea-și nebunii și acelea-și crime ca și la stăpînii de-odinioară, ca și la cei din ziua de a-zi? Mai întăi știința n’are ființă: iea se face. Invățatul de a-zi nu-i de cît nepriceputul de mîne. Tocmai cînd își închipue c’a ajuns de-acuma la capăt, c’a isprăvit, cade mai pre jos de-un copil nou născut. Și chiar cînd ar recunoaște adevăru-n esența lui, dînsul nu poate de cît să se conrupă prin privilegiu, și să conrupă și pe alții prin cîrmuire. Pentru a-și întemeea guvernarea, învățatul, ca toți conducătorii Statului, va trebui să caute a înfrîna vieața în masele cari se mișcă, se agită sub iei, să le ție în ignoranță, ca să le asigure liniștea cu chipul acesta, să le înjosască încetul cu încetul ca să le stăpînească cît mai de sus.
Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/12
Această pagină a fost verificată
10
Dumnezeu și Statul