aproape mașinală și oarbă cum iera la-nceput, ajunge din ce în ce mai inteligentă, omul își creează, își făurește lumea umană. Pentru a ne faceofdee de uriașa carieră ce-a străbătut-o și de uriașele progrese ale industriei sale, să comparăm bordeiul sălbatecului cu luxoasele palate ale Parisului, pe cari sălbatecii Prusaci se cred destinați de Providență să le distrugă: să comparăm sărmanele arme ale populațiilor primitive cu cumplitele unelte de distrugere cari par a fi ajuns cel din urmă cuvînt al civilizației germanice.
Ceea-ce toate celelalte specii de animale, luate la o laltă, n’au putut face, a făcut omul sîngur. Iei a transformat cu adevărat o mare parte din suprafața pămîntului: iei a făcut din asta un loc priincios pentru existența, pentru civilizațiea omenească. A ajuns stăpîn pe natură, a biruit-o. Dînsul a prefăcut pe vrăjmașul acesta, pe despotul acesta dintru-ntăi atît de cumplit, într’o slugă folositoare, sau cel puțin într’un aliat pe cît de puternic, pe-atît de fidel.
Cu toate astea trebuie să ne dăm bine samă de adevăratul înțeles al cuvintelor: a birui natura, v a ajunge pe natură stăpîn. Alt-feliu putem cădea într’o încurcătură foarte supărătoare, și cu atît mai ușor cu cît teologii, metafizicii și idealiștii de toate soiurile nu lipsesc nici o dată să se slujască de iea pentru a dovedi superioritatea omului-spirit asupra naturei-materie. Aceștia susțin că există un spirit în afară de materie, și subordonează firește
