spiritul rămîne în afară de iea. Dar unde, dacă mat eriea ocupă întregul spațiu? Dacă spiritul ie în afară de materie, trebuie să fie mărginit de aceasta. Cum ar putea înse nematerialul să fie mărginit, sau să fie cuprins de material, cum ar putea nesfîrșitul să fie-cuprins de sfîrșit? Dacă spiritul ieste cu desăvîrșire străin, de materie, neatîrnat de iea, nu-i oare vădit că dînsul nu poate îndeplini cea mai mică acțiune asupra acesteea, că nu poate avea asupra acesteea nici o putere ? Pentru-că numai ceea-ce ie material poate lucra asupra lucrurilor materiale.
Vedem bine că ori-cum am pune chestiea asta ajungem neaparat la o monstruoasă absurditate. Inverșunîndu-ne de a face să trăească inpreună două lucruri atît de necompatibile, ca spiritul pur și materiea, ajungem la negarea și-a unuea și-a alteea, la neant. Pentru ca să fie cu putință existența materiei, trebuie ca aceasta să fie, iea care-i Ființa prin excelență, Ființa unică, într’un cuvînt tot ce ieste, trebuie ca aceasta să fie unica bază a tot ce există, baza spiritului. Și pentru ca spiritul să poată avea o consistență reală, trebuie ca iei din materie să purceadă, să fie o manifestare a materiei, funcționarea, produsul iei. Spiritul pur, nu-i alt-ce-va de cît abstracțiea absolută, Neantul.
Pozitiviștii n’au tăgăduit nici o dată de-a dreptul putința existenței lui D-zeu. Iei n’au zis nici
