o dată cu materialiștii, a căror solidaritate primejdioasă și revoluționară iei o resping: Nu există nici un D zeu, și existența acestuea ie cu totul cu neputință, pentru-că, din punctul de vedere moral, nu se împacă cu imanența de loc, sau, pentru a vorbi și mai limpede, măcar cu existența justiției, iear, din punctul de vedere material, cu imanența sau cu existența legilor naturale sau a vre-unei ordini în lume, nu se împacă nici cu existența lumei măcari.
Acest adevăr atît de vădit, atît de simplu, și care mi se pare prea dovedit, alcătuește punctul de plecare al materializmului științific. Mai întăi iei nu-i de cît un adevăr negativ. Iei nu afirmă încă nimic, nu-i de cît negarea neaparată, definitivă și viguroasă a acelei năluci istorice pe care a făurit-o închipuirea celor dintăi oameni, și care de trei-patru mii de ani apasă asupra științei, asupra libertăței, asupra omenirei, asupra vieței. Armați cu această neînfrîntă negare și care nu se poate combate, materialiștii sînt asigurați împotriva întoărcerei tuturor nălucilor divine, vechi și nouă, și nici un filosof englez nu va veni să le propue alianța cu vre-un incognoscibil religiosoare-care, după vorba lui Herbert Spencer.
Pozitiviștii franceji sînt încredințați oare de acest adevăr negativ, sînt sau nu ? Fără îndoeală că sînt, și tot atît de energic ca și înși-și materialiștii. Dacă n’ar fi, ar trebui să renunțe chiar la posibilitatea științei, pentru-că mai bine de cît