ale lucrurilor și ale ființelor cari umplu aceste lumi, știm hotărît că nu poate fi loc în iele pentru acel animal numit Absolut. Fie și numai pentru simplul motiv, că acesta fiind exclus din lumea noastră vizibilă, ori-cît de imperceptibil ar fi punctul format de aceasta în nemărginirea spațiilor, ar fi un absolut mărginit, cu alte cuvinte un ne-absolut, afară dacă nu va exista ca și la noi: adică să fie, ca și la noi, o Ființă cu totul invizibilă și nesezizabilă. In cazul cînd ar exista, am avea și noi măcar o bucățică din iei, și după asta am putea să ne facem o idee și despre rest. Dar după ce hăt și bine l’am căutat, după ce l’am privit cu luare aminte și studiat în obîrșiea-i istorică, am ajuns la convingerea că Absolutul ie o ființă absolut nulă, o curată nălucă, făurită de închipuirea copilărească a oamenilor primitivi și zăpăciți de teologi și metafizicieni, numai un miragiu al spiritului omenesc, care, în cursul dezvoltărei sale istorice pe sine se căuta. Nimic ieste Absolut pe pămînt, nimic trebuie să fie și-n nemărginirea spațiilor. Intr’un cuvînt Absolutul, Dumnezeu, nu există, și nici să existe nu poate.
Și fiind-că năluca dumnezeească dispare și nu se mai poate pune între noi și aceste lumi necunoscute din nemărginire, ori-cît de necunoscute acestea ne sînt și ne-or fi, aceste regiuni nu ne wai prezintă nimic străin: pentru-că, fără să cunoaștem forma lucrurilor, forma ființelor și forma fenomenelor produse-n nemărginire, știm că nu
