Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/143

oameni mari, oameni sfinți, cari au făcut cu adevărat, sau cari cel puțin s’au silit cu înfocare să facă totul ce-au spus, și ale căror inimi, prea iubitoare, ierau pline de dispreț pentru desfătările și pentru bunurile acestei lumi. Dar marea majoritate a preoților catolici și protestanți, cari au predicat și predică doctrina castiîăței și-a abstinenței și-a renunțărei, din meserie, în de obște și-au desmințit doctrina prin pilda lor. Nu fără cuvînt, ci-n urma unei experiențe de veacuri îndelungate, popoarele tuturor țărilor și-au format zicătorile: Craiu ca un popa, nesățios ca un popă, ambițios ca un popă, lacom, interesat și iubitor de arginți ca un popă. Cum se vede ie constatat că dascălii virtuților creștinești, consacrați de Biserică, preoții, în marea lor majoritate, au făcut cu totul contrarul de cît ceea ce-au predicat. Dar însă-și această majoritate, însă-și universalitatea acestui fapt, dovedește că nu indivizilor trebuie atribuită greșala, ci aceasta trebuie pusă pe sama poziției sociale, contradictorii, în cari sînt puși asemenea indivizi. In pozițiea preotului creștin ie o contradicție dublă. Mai întăi aceea a doctrinei de abstinență și renunțare față de tendințele și trebuințele pozitive ale naturei omenești, tendinți și trebuinți cari, în unele cazuri individuale, pururea foarte rari, pot prea bine să fie necontenit înfrînate, înăbușite și chiar nimicite cu totul prin înrîurirea neîntreruptă a unor pasiuni puternice, intelectuale, morale, cari, în unele momente