absolut și infailibil al lumei. Mai am oare nevoe să amintesc, că preoții tuturor Bisericilor departe de a se sacrifica turmelor încredințate păstoriei lor, le-au sacrificat pururea pe acestea, le-au exploatat, menținîndu-le în starea de turme, pe de-o parte pentru satisfacerea propriilor lor pasiuni, iear pe de alta pentru a servi a tot-puterniciei Bisericei. Acelea-și condiții, acelea-și cauze produc neapărat acelea-și efecte. Așa-că tot așa se va petrece și cu profesorii Școalei moderne, inspirați de dumnezeire și patentați de Stat. Vor ajunge neapărat, unii fără să-și dee samă, alții cu deplină știință, propovăduitorii doctrinei jertfirei populare, puterei Statului și-n folosul claselor privilegiate.
Trebui-va oare atunci să înlăturăm din societate ori-ce învățămînt și să desființăm toate școalele? Nici de cum: instrucțiea trebuie răspîndită-n mulțime cu mînele largi, iear bisericele, toate aceste temple dedicate slavei lui Dumnezeu și subjugărei oamenilor, trebuesc prefăcute In tot atîtea școli de emancipare umană. Dar mai întăi de toate să ne-nțelegem : școlile propriu zise, într’o societate normală, întemeeată pe egalitate și pe respectul libertăței omenești, nu vor trebui să existe de cît pemru copii, iear nu pentru adulți. Și pentru ca acestea să ajungă niște școli de emancipare, iear nu de subjugare, va trebui să se înlăture mai întăi de toate din iele acea ficțiune de Dumnezeu, subjugătorul vecinic și