Spuneam mai sus că îndumnezeind lucrurile, omenești, idealiștii ajung totdeauna la izbînda unui materializm brutal. Idealizmul în teorie are negreșit drept urmare neapărată, în practică, materializmul cel mai brutal. Asta fără îndoeală nu pentru cei cari predică idealizmul de bună credință, pentru aceștia rezultatul obicinuit ie de-a-șk vedea izbite de sterilitate toate silințele, ci pentru cei cari se silesc să-și aplice perceptele-n vieață, pentru întreaga societate, întru cît aceasta se poate lăsa stăpînită de doctrinele idealiste.
Pentru a demonstra asemenea fapt, care poate să pară la întăea privire ciudat, dare care se explică firește, cînd ne gîndim asupră-i mai mult, dovezile istorice nu lipsesc.
Puneți față în față cele două din urmă civilizații din lumea veche, civilizațiea greacă și civilizațiea romană. Care-i civilizațiea cea mai materialistă, cea mai naturală prin punctul iei de plecare, și cea mai omenește ideală în rezultatele iei ? Civilizațiea greacă. Care ie, din potrivă, cea mai abstract ideală de la-nceput, care sacrifică libertatea materială a omului, libertăței ideale a cetățeanului, reprezentată prin abstracțiea dreptulur juridic, și dezvoltarea naturală a societăței omenești, abstracției Statului, și care ie cea mai brutală în urmările iei ? Fără-ndoeală, civilizațiea romană. Civilizațiea greacă, ca toate civilizațiile? vechi, între cari și a Romei, a fost exclusiv națională, ce-i drept, și a avut ca temelie sclavieau.
