constitui robiea și pentru a osîndi mulțimea la o animalitate fără scăpare. Materializmul tăgăduește liberul arbitru și ajunge la constituirea libertăței : Idealizmul, în numele demnităței omenești, proclamă liberul arbitru, și, pe ruinele ori-cărei libertăți, întemeează autoritatea. Materializmul respinge principiul autorităței, fiind-că-l privește, cu multă dreptate, drept corolarul animalităței, și fiind-că tzbînda umanităței, care ie după iei ținta și menirea cea mai de samă a istoriei, numai prin libertate se poate realiza. Intr’un cuvînt în ori-ce chestie, pururea veți prinde pe idealiști în fiafgrant delict de materializm practic, pe cînd pe maferiaiiști, din potrivă, îi veți vedea urmărind și aducînd la îndeplinire cugetările cele mai pe deplin ideale.
Istoriea, în sistemul idealiștilor, am spus că nu poate fi de cît o decădere neîntreruptă. Aceștia Încep prin o prăbușire cumplită, și din care nu se vor mai ridica nici o dată: prin saltul mortal divin, din regiunile sublime ale Ideei pure, absolute-n materie. Și luați aminte în ce materie: nu în acea materie vecinic activă și mișcătoare, plină de proprietăți și puteri, de vieață și inteligență, cum ni înfățoșază în lumea reală, ci-n materiea abstractă, sărăcită și redusă la mizeriea absolută prin |ăfoirea în regulă a acestor Prusaci ai cugetărei, cu alte cuvinte a teologilor și metafizicilor, cari a despoeat-o de tot, pentru a da totul Impăratului,
