Dumnezeului lor, în acea materie care, lipsită de ori-ce proprietate, de ori-ce acțiune și de ori-ce mișcare proprie, înopunere cu puterea divină nu mai reprezintă de cît stupiditatea, impenetrabilitatea, inerțiea și imobilitatea absolută.
Prăbușirea ie atît de cumplită în cît divinitatea, persoana sau ideea divină, se face turtă, pierde ori-ce conștiință de sine și rămîne pe veci pierdută. Dar și-n această situație disperată iea mai ie siiită să facă minuni. Pentru-că de vreme ce materiea ie inertă, ori-ce mișcare se produce în lume, chiar mișcarea cea mai materială, ie o minune : iea nu poate fi de cît efectul unei intervenții divine, a acțiunei lui Dumnezeu asupra materiei. Și ieată că această sărmană Divinitate, degradată și aproape nimicită prin prăbușirea-i, rămîne cîte-va mii de veacuri în această stare de amorțire, după care se deșteaptă cu-ncetul, silindu-se necontenit în zădar să prindă vre-un crîmpeiu de amintire de sine, și fie-care mișcare ce face cu acest scop în materie ajunge o creatură, o formă nouă, o nouă minune. Cu chipul acesta ie 3 trece prin toate treptele materialităței și animalităței: mai întăi gaz, corp chimic simplu și compus, mineral, dînsa se răspîndește apoi pe pămînt ca organizație vegetală și animală, după care se concentrează în om. Aici pare să-și vie-ra fire, căci aprinde în fie-care ființă omenească o scîntee îngerească, o părticică din propriea-i ființă, dumnezeească, un suflet nemuritor.
