istorice ale căror nume nu Ie putem pe toate-nșira, dar dintre cari, ca Rus, rog ca sfîntul Nicolae să nu fie uitat.
Ieată-ne cu chipul acesta ajunși la manifestarea lui Dumnezeu pe pămînt. De îndată ce apare Dumnezeu înse, omul se nimicește. Se va zice că nu se nimicește de loc, fiind iei însu-și o părticică din Dumnezeu. Să am iertare. Ca o parte dintr’un tot determinat, mărginit, ori-cît de mică ar fi această parte, admit să fie o cantitate pozitivă sau o mărime. Dar o parte, o părticică din infinitul mare, comparată cu acest infinit, ieste infinit de mică, neapărat. înmulțiți miliarde de miliarde cu miliarde de miliarde, produsul acestora, față de infinitul mare, va fi infinit de mic, și infinitui mic ieste egal cu zero. Dumnezeu fiind totul, omul și toată lumea reală dimpreună cu iei, universul, nu sînt nimic. Nu puteți ieși de aici.
Dumnezeu se ivește și omul se nimicește. Și cu cît Dumnezeirea ajunge mai mare, cu atît o-menirea ajunge mai păcătoasă. Asta-i istoriea tuturor religiilor: asta-i urmarea tuturor inspirărilor și tuturor legiuirilor dumnezeești. In istorie, numele de Dumnezeu ieste cumplita măciucă cu care toți oamenii dumnezeește inspirați, marile „genii vir-toase“, au doborît libertatea, demnitatea, judecata și propășirea oamenilor.
Mai întăi am avut prăbușirea lui Dumnezeu. Acum avem o prăbușire care ne interesază mai
