Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/168

Această pagină nu a fost verificată


născut mort, ca acel homunculus creat de Wagner, pedantul discipol al nemuritorului doctor Faust. De unde urmează că singura menire-a științei ie de-a lumina vieața, iear nu de-a o guverna.

Guvernarea științei și-a oamenilor de știință, numească-se iei chiar pozitiviști, discipoli de-ai lui Auguste Comte, sau chiar discipoli de-ai școalei doctrinare a comunizmului german, nu poate fi de cît neputincioasă, ridiculă, neumană, crudă, apăsătoare, exploatatoare, vătămătoare. Despre oamenii de știință, ca atari, se poate zice ca și despre teologi și metafizici: dînșii ji’airnici simțire, nici inimă pentru ființele inmuale, viețuitoare. Și nici nu li se poate faice o vină din asta, pentru-că asta-i o urmare ffrească a meșteșugului lor. Ca oameni de știință, iei n’au de-a face de cît cu generalități, și nu pot avea interes de cît pentru generalități.

Știința nu se ocupă de cît cu ceea ce-i exprimabil, nestrămutat, cu alte cuvinte cu generalitățile mai mult sau mai puțin dezvoltate și hotărîte : în fața vieței, care singura-i în raport cu partea vie și simțitoare, dar nesezizabilă și nehotărîtă a lucrurilor, dînsa închină steagul. Asta i adevărata și putem zice singura limită a științei, o limită pe care cu adevărat dînsa nu o poate străbate. Un naturalist, bună-oară, care-i iei însu-și o ființă reală și vie, diseacă un epure: acest epure ie tot o ființă reală și-a fost și iei, cel puțin înainte de disecare, o individualitate viețuitoare.