iepure, de această știință, în folosul unei oarecare abstracții. Trebuie să iee măsuri ca și-n potriva teologiei, ca și-n potriva politicei, ca și-n potriva jurisprudenței, cari, cu toatele, luînd și iele parte la acest caracter abstractiv al științei, au aceea-și tendință fatală de-a sacrifica pe indivizi în folosul aceleea-și abstracții, numită numai de fie-care ca un alt nume, cea dintăi numind-o adevărul dumnezeesc, a doua binele public, cea de-a treea dreptate.
Departe de mine ideea de a voi să compar abstacțiile binefăcătoare ale științei cu abstracțiile vătămătoare ale teologiei, ale politicei, ale jurisprudenței. Aceste din urmă trebuie să înceteze de-a mai domni, trebuie smulse, stîrpite din societatea omenească în chip radical, mîntuirea acestei societăți, emanciparea, umanizarea-i definitivă numai cu prețul acesta putînd avea loc. Abstrațiile științifice, firește, au rostul lor, nu să domnească asupra societăței omenești, după visul liberticid al filosofilor pozitiviști, ci să-i lumineze acestei societăți dezvoltarea spontanee și vie. Știința poate prea bine să se aplice la vieață, dar nici o dată să se întrupeze în vieață. Fiindcă vieața ie manifestarea imediată și vie, mișcarea spontanee și neaparată a individualităților vii. Știința nu-i de cît abstracțiea, pururea necomplectă și nedesăvîrșită, a acestei mișcări. Dacă ar voi să se impue vieței, ca o doctrină absolută, ca o autoritate ckmuitoare, ar sărăci-o, ar falșifica-
