uneea din aceste abstracții mistuitoare cari, ca și vampirii istoriei, s’au nutrit totdeauna cu sînge omenesc.
Ca teologilor, politicianilor și juriștilor să Ie vie la socoteală, nimic mai simplu. Preoți ai acestor abstracții, iei nu trăesc de cît din această necontenită jertlire a maselor populare. Ca metafizica s’o aprobe, iear nu trebuie să ne mire. Aceasta n’are altă menire de cît să legitimeze și să raționalizeze, pe cît cu putință, ceea-ce ie nedrept și absurd. Dar ca însă-și știiuța pozitivă să arate pănă acum acelea-și tendinți, ieată ce trebuie să constatăm deplîngînd. Asta n’a putut face asemenea lucru de cît din două motive : mai întăi fiind-că, constituită în afară de vieața populară, iea-i reprezentată de-un corp de privilegiați, și apoi, fiind-că, pănă acuma, s’a pus iea însă-și ca scop absolut, ca scop ultim al ori-cărei dezvoltări omenești. Pe cînd, printr’o critică judicioasă, pe care această știință ieste în stare s’o facă și pe care în cele din urmă seva vedea silită s’o aplice chiar împotrivă-i, ieaf ar fi trebuit să priceapă, că dînsa nu-i de cît un mijloc necesar pentru îndeplinirea unui scop mai înalt: acela al deplinei umanizări a stărei reale a tuturor indivizilor reali cari nasc, cari trăesc și cari mor pe pămînt.
Marele bun al științei pozitive asupra teologiei, asupra metafizicei, asupra politicei și asupra dreptului juridic constă în aceea, că-n locul abstracțiilor
