Adevărata știință a istoriei, bună-oară, pănă acum nu există : în zilele noastre de-abiea dacă se întrevăd condițiile cumplit de complicate ale acestei științi. Să o presupunem înse înfăptuită: ce va putea să ne dea această știință ? Dînsa va putea reproduce tabloul sămăluit și fidel al dezvoltărei naturale a condițiilor generale, atît materiale cît și ideale, atît economice cît și politice, sociale, religioase, filosofice, estetice și științifice, ale societăților cari au avut o istorie. Acest tablou universal al civilizației omenești înse, ori-cît de amănunțit ar fi, nu va putea nici o dată cuprinde de cît niște aprecieri generale și prin urmare abstracte. Ast-feliu că miliardele de indivizi omenești, cari au alcătuit materiea viețuitoare și-ndarătoare a acestei istorii, triumfătoare și lugubră, jainică tot o dată, triumfătoare din punctul cie vedere al rezultatelor iei generale, jalnică din punctul de vedere al imensei hecatombe de jertfe omenești, „zdrobite sub carul iei", aceste miliarde de indivizi obscuri, neștiuți, dar fără cari nici unul din aceste mari rezultate abstracte ale istoriei n’ar fi fost dobîndit, și cari, țineți samă, nu s’au folosit nici o dată de nici unul din rezultatele astea, acești indivizi nu vor găsi nici cel mai mic locușor în istorie. Dînșii au trăit, au fost jărtfiți, zdrobiți, păntru binele omenirei abstracte. Atîta tot.
Va trebui să aducem pentru asta vre-o imputare științei istoriei? Ar fi ridicol, ar fi nedrept. Indivizii sînt nesezizabîli pentru cugetarea, pentru
