iea nu trebuie să se amestece în organizarea reală sau practică a societăței.
Opunerea aceasta nu poate fi dezlegată de cît într’un chip: lichidarea științei ca ființă morală care să existe în afară de vieața socială a tuturora și care să fie reprezentată, ast-feliu, de-un corp de învățați patentați: lichidarea iei ca atare și răspîndirea iei în masele populare. Știința, fiind chiemată de acum înainte să reprezinte conștiința colectivă a societăței, trebuie sst ajungă proprietatea tuturora, într’adevăr. Prin asta, fără a pierde ce-va din căracteru-i universal, de care nu se va putea lepăda nici o dată, fără a-și pierde caracterul iei de știință, și măcar că ocupîndu-se înainte numai de cauzele generale și de raporturile generale dintre indivizi și lucruri, dînsa se va contopi de fapt cu vieața imedieată și reală a tuturor indivizilor omenești. Va fi o mișcare asemănătoare cu aceea care a făcut să zică pe protestanți, la începutul Reformei religioase, că nu mai iera nevoe de preoți, fie-care om ajungînd de-acuma propriul său preot, fie-care om, grație singurei mijlociri nevăzute, a Domnului Nostru Isus Hristos, ajungînd a-și înghite în sfîrșit Dumnezeul, să se împărtășască cu iei. Știința, firește, n’are nimic de-a face nici cu Domnul Nostru Isus Hristos, nici cu Dumnezeu, nici cu libertatea politică, nici cu dreptul juridic, toate lucruri revelate, fie teologicește, fie în chip metafizic, și toate tot atît de nemistuibile, precum se știe. Lumea abstracțiilor științifice nu-i
