voesc să-și sprijinească credințele lor, întăea fiind numai o constatare reală de fapte reale, pe cînd cea de-a doua nu-i de cît o presupunere de fapte pe cari nimeni nu le-a văzut și cari prin urmare sînt în opunere cu experiența întregei lumi, experiența universală, care, la urma urmei ie singura obîrșie, izvorul tuturor cunoștințelor noastre, ne dovedește primo, că ori-ce inteligență ie totdeauna legată de un corp animal, și, secundo, că intensitatea, puterea acestei funcții animale atîrnă de perfecțiea relativă a organizației animale. Acest al doilea rezultat al experienței universale nu se aplică numai la diferitele specii de animale: îl constatăm și la oameni, a căror putere intelectuală și morală atîrnă în chip prea vădit de perfecțiea mai mare sau mai mică a organizmului lor, ca rasă, ca nație, ca clasă și ca indivizi, ca să mai fie nevoe să stăruim mai mult asupra acestui fapt.
Idealiștii, adică toți acei cari cred în nemateriaîitatea și-n nemurirea sufletului omenesc, trebuie să fie strașnic de încurcați de deosebirea care se află între inteligențele raselor, popoarelor și indivizilor. Afară dacă nu presupun că părticelele divine au fost distribuite în chip neegal, cum explică dînșii aceasiă deosebire? Din nenorocire există un număr prea mare de oameni din cale afară de proști, dobitoci păn la idiotizm. Le va fi fost dat să primească oare drept parte o părticică și divină și idioată? Pentru a ieși din
