Ieată cum se născu metafizica și cum se dezvoltară și se perfecționară ideile dumnezeești bazate pe spiritualizm.
I-adevărat că după Platon, avu Ioc în dezvoltarea spiritului omenesc un feliu de mișcare inversă. Aristot, adevăralul părinte al științei și al filosofiei pozitiviste, nu tăgădui de loc lumea dumnezcească, dar se ocupă de dînsa foarte puțin. Dînsul studie, cel dintăi, ca un analist și ca un experimentator ce iera, studie logica, legile cugetărei omenești, și tot o dată și lumea fizică, asta nu în esența iei ideală," închipuită, ci sub înfățoșarea-i reală. După iei, Grecii din Alexandria întemecără cea dintăi școală de șființi pozitive. Dar ateizmul acestora rămase fără înrîurire asupra contemporanilor lor. Știința înclină din ce în ce mai mult să se izoleze de vieață. Cît despre tăgăduirea ideilor dumnezeești, rostită deepîcurieni și de sceptici, aceasta n’a avut nici o acțiune asupra, mulțimei.
O altă școală, cu mult mai influentă, se-ntemeease la Alexandria: Școala neo-platonicienilor. Aceștia, confundînd într’un amestec impur închipuirile monstruoase ale Orientului cu ideile lui Platon, fură adevărații pregătitori, și mai tîrziu întocmitori ai dogmelor creștinești.
Ast-feliu egoizmul personal și grosolan al lui Iehova, dominarea nu mai puțin brutală și grosolană a Romanilor și ideala speculare metafizică a
