cu statura foarte mult piticită a burgheziei din "timpul nostru. In Franța, fură Chateaubriand, Lamartine,.și de ce n’am spune-o dacă-i adevărat, Victor Hugo, democratul, republicanul, quasi-socialistul. După dînșii toată cohorta melancolică și sentimentală a spiritelor slabănoage și sarbcde, cari alcătuiră, sub diriguirea acestor maiștri, școala romantizmului modern. Iu Germania, fură al de Schlegel, al de Tiec.k, al de Novalis, al de Werner, Scheling, și atîți afții al căror nume, nici nu merită pomenit.
Literatura creată de această școală fu adevărata împărăție a nălucilor, a stafiilor. Iea nu suportă lumina zilei, ciar-obscurul, amurgul fiind singurul element în care dînsa poate trăi. Nici atingerea brutală a maselor această literatură nu o suportă: iea-i literatura sufletelor duioase, gingașe, distinse, cari năzuesc cătră Ceriu, care-i patriea lor, și cari pe pămînt pare că făr de voe trăesc. Politica, chestiile ziîei, această literatură ie disprețuește, le are-n ură. Dar cînd din întîmplare vorbește de iele, dînsa se arată pe față reacționară, Tuînd partea Bisericei împotriva insolenței liberilor-cugetători, a regilor împotriva popoarelor, și-a tuturor aristocrațiilor împotriva canaliei stradei. De alt-feliu, după cum am spus-o, ceea-ce domnește-n această școală, ie o nepăsare aproape totală față de chestiile politice. In mijlocul negurilor în cari această literatură trăește, nu se pot
