pe de alta, atît de-nlănțuite în cît nu te poți gîndi la una fără să te gîndești numai de cît, tot o dată, și la cealaltă, ie vădit, zic, că apropiindu-te de lumea aflătoare cu asemenea prejudecată metafizică-n cap, nu vei fi nici o dată în stare de a pricepe ce-va din natura lucrurilor. Dacă pozitiviștii franceji ar fi vrut să iee cunoștință de critica prețioasă pe care-a făcut-o Hegel, în Logica sa, care-i negreșit una din cele mai adînci cărți cari s’au scris în secolul nostru, de critica pe care-a făcut-o acesta tuturor acestor antinomii Kantiene, pozitiviștii franceji ar fi fost dumeriți asupra acelei așa numite imposibilități de-a recunoaște natura intimă a lucrurilor. Și-ar fi dat samă că nici un lucru nu poate avea’ cu adevărat în interiorul său o natură care să nu fie manifestată-n exterior. Sau, după cum a zis Goethe, ca răspuns nu știu cărui poet german, care susținea „că nici un spirit creat nu poate să pătrundă-n interiorul Naturei“, In’s Innere der Natur dringt kein erschaffner Geist:
- De două-zeci de ani de cînd aud repetîndu-se acest lucru,
- Și de cînd mă ridic înpotrivă-i, în taină înse.
- Natura n’are nici miez, nici coajă.
- Iea-i și una și alta-n acelaș timp.
- Schon zwanzig Iahre h5r’ich’s wiederholen,
- Und fluche drauf, aber verstohlen.
- Natur hat weder kern noch Schate.
- Alles ist sie auf einem Mole.