că reduce cum s’ar chiema la neant, fiind-că spulberă, o dată pentru totdeauna, întrebarea asupra obîrșiei materiei universale, pe care pozitiviștii, cu Littré, o găsesc atît de anevoe de dezlegat, și smulge, tot o dată, din rădăcini, ideea unei ființi spirituale absolute, preexistente sau coexistente, ideea de Dumnezeu.
In cunoașterea absolutului, putem face încă un pas înainte, păstrînd totu-și garanțiea unei certitudeni absolute, desăvîrșite.
Să nu uităm că de cînd există lumea ie o adevărată eternitate. Ni-i foarte greu să ne-o închipuim, întru atît de anevoe poate întră în bietele noastre capete, din nenorocire atît de trecătoare, chiar ideea cea mai abstractă despre eternitate. Cu toate astea, neîndoios că eternitatea-i un adevăr neînfrînt și care se impune spiritului nostru cu tot caracterul unei absolute necesități. Și să n’o admitem nu ne ieste îngăduit. Ieată deci, Dumnezeul o dată înlăturat, ieată a doua întrebare ce ni se pune: În această eternitate ce se deschide nesfîrșită și boștiură sau căscată în urma momentului actual, a fost oare vre-o vreme determinată în timp cînd a început pentru întăea dată organizarea materiei universale sau a Ființei în lumi deosebite, organizate ? A fost oare vre-un timp cînd întreaga materie universală a putut să stee în stare de materie cu putință de organizare dar încă neorganizată ?
Să presupunem că înainte de a se putea în lumi
