manifestarea exterioară, acțiunea acestui lucru, neîntreruptă, multiplă, asupra tuturor celorlalte lucruri cari-s în afară de iei, asta-i arătarea deplină a naturei, substanței sale, sau a ceea ce metafizicii, și cu iei și Littré, numesc intima lui ființă. In ceea ce se numește interiorul său nu poate avea nimic care să nu-i fie manifestat în exterior: într’un cuvînt, acțiunea și ființa oricărui lucru sînt una.
Cine-va s’ar putea minuna că vorbesc de acțiunea tuturor lucrurilor, chiar a celor mai inerte în aparență, întru atît ne-am obicinuit de-a nu atribui înțelesul acestui cuvînt de cît acelor fapte cari-s însoțite de-o oare-care agitare vădită, de mișcări aparente, și mai cu samă de conștiința animală sau omenească, a celui care lucrează. Dar, vorbind la dreptul, în natură nu-i nici un punct, care să fie vre-o dată-n repaos, fie-care găsindu-se, în fie-care clipă, in infinitismala parte din fie-care secundă, agitat de-o acțiune și de-o reacțiune neîntreruptă. Ceea-ce noi numim imobilitate sau neclintire, repaos, nu-i de cît aparența grosolană a unor noțiuni cu totul relative. In natură, totul ieste mișcare și acțiune; ființare nu însemnează de cît lucrare. Tot ceea-ce numim proprietăți ale lucrurilor: proprietăți mecanice, fizice, chimice, organice, animale, umane, nu-s alt ce-va de cît diferite moduri de acțiune. Ori-ce lucru nu-i un lucru determinat sau real de cît prin proprietățile ce posedă, și nu posedă aceste proprietăți de cît
